Dominique Cabrera la Cineclub OWR online

Prima ediție online a Cineclubului OWR se va concentra asupra operei timpurii a cineastei franceze Dominique Cabrera. Vineri, 8 mai, de la ora 19.00 (ora României) va avea loc live, pe pagina de Facebook One World Romania, o discuție online cu cineasta, care va fi moderată de Vanina Vignal și de Andrei Rus și la care vor participa, în afara membrilor echipei, o serie de invitați speciali - cineaști, artiști sau activiști cu preocupări similare cu ale realizatoarei franceze. Printre invitații care vor participa la discuție se numără Cristina Haneș, Radu Ciorniciuc, Mihaela Michailov, Crina Marina Mureșanu, Daniela Groza și Victor Morozov.  

Vă invităm pe toți cei care doriți să participați activ pe toată durata discuției cu Dominique Cabrera să ne trimiteți un mesaj la adresa festival@oneworld.ro, până în seara de joi, 7 mai, pentru a vă trimite linkul conferinței Zoom și a deveni unul dintre vorbitori. Pentru cei care vizionează discuția doar live pe Facebook, le vom oferi ocazia să intervină cu întrebări sau comentarii doar în a doua partea a evenimentului. 

De asemenea, tot vineri, începând cu ora 17.30 (ora României), unul dintre filmele lui Dominique Cabrera, „Cronica unei suburbii oarecare” (Chronique d’une banlieue ordinaire, 1992), va putea fi vizionat gratuit, în live streaming și într-o proiecție unică, pe pagina de Facebook a One World Romania, în pregătirea discuției ulterioare.

Dominique Cabrera s-a născut în Algeria, în plin război de independență, iar familia ei s-a stabilit în Franța în 1962. După studii de literatură și de film, lucrează ca monteur la un canal de știri regionale și fondează o casă de producție specializată în filme militante. Acest interes acut pentru toate formele de inegalitate socială și manierele în care ele pot fi combătute se regăsește atât în filmele ei documentare, cât și în cele câteva ficțiuni. Celălalt filon principal al operei sale este autoreflexivitatea.

Două dintre filmele disponibile pe platforma Eventbook atestă grija lui Cabrera pentru soarta claselor urbane marginalizate, relegate în periferii și lăsate să se descurce pe cont propriu, având ca singur punct de sprijin solidaritatea intercomunitară. 

În „Cronica unei suburbii oarecare”, cineasta îi invită pe foștii locatari ai unui imobil de locuințe sociale din Mantes-la-Jolie care urmează să fie demolat să evoce împreună cei douăzeci de ani de istorie conținuți între zidurile lui.

Tot un spațiu servește drept pretext pentru a observa interacțiunile oamenilor care îl însuflețesc în „O poștă în La Courneuve”. Camera de filmat, plasată în oficiul poștal al localității, surprinde clienții așteptându-și alocațiile sau scoțând sume derizorii, funcționarii încercând să-i servească și, în filigranul acestor activități banale, sărăcia lucie a locuitorilor și rolul esențial pe care îl joacă serviciile publice într-un oraș defavorizat.

Lungmetrajul „Mâine și tot mâine - jurnal din 1995” aparține venei autobiografice a cineastei franceze: timp de un an, Cabrera și-a filmat spațiul intim și fragmente ordinare din spațiul exterior, și-a pus întrebări personale, dar în același timp universale, și a alcătuit un puzzle cinematografic despre ce înseamnă să fii femeie, mamă și cineastă.

Biletele la film costă 10 lei sau 5 lei - preț redus pentru studenți, pensionari și persoane cu dizabilități. Un abonament special pentru cinci vizionări online este de astăzi disponibil la prețul de 25 de RON. Pentru vizionare şi achiziție trebuie să aveți sau să vă creați un cont Eventbook. Fiecare utilizator va avea 48 de ore după achiziționarea biletului sau folosirea codului de bare de pe abonamente pentru a viziona filmul.

Cei care au achiziționat abonamente generale pentru OWR #13 vor putea viziona gratuit toate filmele din cadrul Cineclubului și a viitoarelor proiecte online ale One World Romania din această vară. Cei care doresc să susțină echipa OWR, având astfel acces gratuit la evenimentele asociației, pot deveni Prieteni OWR.

Organizat de Asociația One World Romania și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

0 comentarii: