Festival Très Court 2020
În această perioadă plină de nesiguranță, echipa Festivalului de foarte scurt metraj Très Court a avut o certitudine: aceea că festivalul trebuie să continue! Zis și făcut, cea de-a 22-a ediție a festivalului Très Court se va derula online din 5 până în 14 iunie 2020 cu ajutorul structurilor culturale din 20 de țări. În România, festivalul este coordonat de Institutul Francez din România, cu susținerea Orange, în parteneriat cu Organizația Internațională a Francofoniei. Alături de Institutele Franceze din Cluj-Napoca, București, Iași și Timișoara, festivalul este susținut de instituții și asociații din Oradea, Baia Mare, Râșnov, Pitești, Zalău, Arad și Bistrița.
Această ediție online a festivalului Très Court, excepțională și gratuită, le va permite spectatorilor din lumea întreagă, fie că sunt liberi sau în izolare, să descopere 120 de filme noi, foarte concise, dar pline de talent.
Între 5 și 14 iunie, vă dăm întâlnire pe www.trescourt.com, unde filmele de maxim 4 minute vor fi grupate în secțiuni.
Filmele competiției internaționale din acest an vorbesc cu umor sau cu sensibilitate despre singurătate și incertitudine, despre ecologie și pericolul încălzirii globale, despre îndrăgostiri, despărțiri și relații virtuale. Nu mai puțin interesante sunt însă și celălalte secțiuni tematice: Paroles de femmes – filme feminine și feministe, Familiale – selecția pentru copiii, selecția franceză sau selecția de filme decadente Trash&Glam, prezentată pentru prima dată publicului român.
Pentru a viziona filmele festivalului, cu subtitrare în limba română și alte 6 limbi, intrați între 5 și 14 iunie pe www.trescourt.com și accesați harta care menționează toate locurile festivalului. Alegeți unul dintre ele și veți obține gratuit codul de acces de la unul dintre organizatorii locali ai festivalului: institute și alianțe franceze, centre culturale, asociații, instituții culturale, consilii județene sau biblioteci.Odată recuperat acest cod, vizionarea filmelor festivalului e la un clic distanță.
Ca înfiecare an, la sfârșitul vizionării, spectatorii vor putea vota cele 3 filme preferate din Competiția internațională. Premiul internațional al publicului va fi acordat filmului care a obținut cele mai multe voturi din întreaga lume.
Această ediție online a festivalului Très Court din luna iunie va fi completată în toamnă, în intervalul 7–17 noiembrie, de o proiecție specială în săli a competiției româneștiși a unei selecții Best Of 2020 a festivalului.
Pentru mai multe informații, consultați https://trescourt.com/ro.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu