Festivalul Filmului European se vede online: 17-21 iunie

📽️ #FFE24 ONLINE | 17-21 iunie 2020 | pe unlimited.tiff.ro

🕒 #SaveTheDate: Cea de-a 24-a ediție a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român, Comisia Europeană în România și membrii EUNIC Romania, a fost amânată din cauza crizei sanitare.
Festivalul va avea o componentă online în perioada 17-21 iunie 2020, pe platforma TIFF Unlimited, cu 2 secțiuni de scurtmetraje (românești și europene),

🇷🇴 #CinemaCasa - Festivalul continuă tradiția de a invita regizorii români să preia rolul simbolic de ambasadori ai cinematografiei europene, iar anul acesta, prin directorul artistic desemnat, Andrei Tanasescu, a invitat o serie de regizori români să realizeze scurtmetraje în contextul autoizolării impuse de criza sanitară. 19 regizori au răspuns pozitiv acestui apel, iar filmele realizate de aceștia vor alcătui secțiunea Cinem@Casa. Intenția apelului a fost de a oferi, în această perioadă precară, o oportunitate cinematografiei românești de a continua procesul său creativ și legătura strânsă cu publicul român.

🇪🇺 #EUShorts - În paralel cu această secțiune, publicul va putea urmări și o selecție de scurtmetraje din diverse țări europene, oferite de partenerii Festivalului, ambasadele si institututele culturale străine din București.

--------------------
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român / Romanian Cultural Institute împreună cu (Reprezentanţa) Comisia Europeană în România, sub egida EUNIC Romania, în parteneriat cu TIFF Unlimited, iar selecţia filmelor este realizată cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene.

0 comentarii: