Apel la proiecte Clujotronic 2020

Atât arta, cât și tehnologia ne influențează percepția despre lume și modelează felul în care interacționăm cu ea. Întâlnirea dintre ele duce la inovație, potențează creativitatea și mijloacele de expresie ale artiștilor contemporani. Din dorința de a încuraja sectorul cultural înspre dezvoltarea și extinderea în sfera digitală, atât de importantă în contextul actualei pandemii, CLUJOTRONIC lansează o provocare artiștilor din România: aceea de a crea un proiect care îmbină arta și tehnologia. Cele 3 proiecte câștigătoare vor primi fiecare un grant pentru dezvoltarea și implementarea proiectului artistic, care va fi prezentat în cadrul festivalului în 2-4 octombrie 2020. 

Apelul vizează proiecte de artă digitală din domeniile:
Instalații multimedia interactive
Artă vizuală digitală
Expoziție de artă în realitate augmentată
Artă performativă care utilizează tehnologii digitale


Clujotronic este o platformă de promovare a artiștilor din sfera new media, oferind un spațiu de întâlnire și fuziune între artă și tehnologie. Organizat de către Institutul Francez din România la Cluj-Napoca și Centrul Cultural German din Cluj, acest eveniment aduce împreună artiști și specialiști francezi, germani și români în fața unui public plin de curiozitate și dinamic, care reunește anual aproximativ 3000 de participanți. A 9-a ediție va avea loc în perioada 2 - 4 octombrie 2020 la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. 


Înscrierea se face prin acest formular.  Termenul limită de aplicare este15 iulie 2020.
Puteți găsi mai multe detalii AICI sau pe site-ul Institutului Francez Cluj-Napoca și pe site-ul Centrului Cultural German Cluj.

0 comentarii: