Din iulie, Institutul Cervantes reia difuzarea filmelor clasice spaniole, gratuit, pe Vimeo

Din iulie, Institutul Cervates reia îndrăgita serie de proiecții online „Clasicii alături de tine”/„Clásicos contigo”, propunându-ne cinci filme din canonul cinematografiei spaniole a celei de-a doua jumătăți a secolului XX, pelicule premiate la cele mai prestigioase festivaluri internaționale.
 

Filmele aparțin arhivei AECID (Agenția Spaniolă de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, Ministerul Afacerilor Externe) și vor putea fi văzute, cu subtitrare în limba engleză, de către toți prietenii Institutului Cervantes pe canalul Vimeo, timp de 48 de ore, în fiecare zi de vineri a lunii iulie, începând cu ora 21.00. Accesul se va putea face printr-o parolă disponibilă pe pagina de Facebook a Institutului, iar prezentările filmelor, realizate de membri ai Academiei de Film din Spania (coorganizator al acestui eveniment), vor fi urcate pe canalul Vimeo al Institutului Cervantes în miercurea anterioară proiecției, accesul fiind liber.   
 
Acest nou ciclu de filme, realizate în anii 1973-1997, este o invitație la a redescoperi cinematografia celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea, ce are o altă formă de manifestare, alte influențe, păstrându-și însă latura clasică. Sunt producții emblematice pentru memoria colectivă, reușind să aibă un impact în rândul publicului lor contemporan, căruia i-au oferit un imaginar bogat și complex. Fără îndoială, sunt filme care și în prezent se adresează unui număr mare de spectatori.
 
Programul debutează cu El espíritu de la colmena / Spiritul stupului, un film semnat de Víctor Erice, un regizor reprezentativ pentru o cinematografie atentă atât la nuanțele narațiunii, cât și la lucrul delicat cu imaginea. Víctor Erice este, fără îndoială, un maestru care a inspirat trei generații de creatori de la debutul său. Evoluția sa de la film de ficțiune, lăudat în egală măsură de critică și de public, până la alte forme, precum documentar, eseu filmic sau videoartă, dă măsura unui traseu care invită la o regândire permenantă a firescului cinematografiei. Cele două filme programate, El espíritu de la colmena / Spiritul stupului și El sur / Sudul, sunt reprezentative pentru geniul său în finețea filmică și lentoarea descrierii unui peisaj uman și vizual care, fără îndoială, sunt capabile să emoționeze și astăzi.
 
Alături de el, este un alt regizor, care a fost prezent și în prima parte a programului și care a oferit permanent creații geniale – Luis G. Berlanga. În luna iulie vom vedea La vaquilla, o adevărată satiră, extrem de umană, a Războiului Civil spaniol. Într-o epocă în care cinematografia recupera războiul și perioada de după război, având o obligație morală față de memoria colectivă și de procesul necesar de vindecare după aproape jumătate de secol de dictatură, Berlanga și Azcona propun o perspectivă corozivă asupra acestui demers prezentând lupta pentru viață printr-o aventură care definește umanitatea ai cărei protagoniști sunt soldații săraci, dincolo de oroarea și absurdul războiului.
 
Los santos inocentes/Sfinții inocenți a fost un film crucial în perioada consolidării unei cinematografii de calitate, anii 80. Recursul la opere literare de referință ale tradiției literare a secolului al XX-lea a fost una dintre componentele la care s-a apelat pentru a realiza producții care să exploreze noi lecturi ale eternului dialog între film și carte, cu scopul de a sublinia principalele teme și preocupări din cultura spaniolă. Filmul lui Mario Camus a avut un succes fulminant la Festivalul de la Cannes, cu un premiu ex aequo pentru cei doi actori din rolurile principale, Alfredo Landa și Paco Rabal; în Spania, această realizare a fost percepută drept un gest de apreciere față de interpreții cinematografiei clasice, față de sprijinul necondiționat oferit de aceasta cinematografiei spaniole. Adaptarea romanului lui Miguel Delibes încă impresionează prin descrierea unei Spanii rurale, sălbatice, care, din păcate, nu este atât de îndepărtată în timp.
 
Cea mai recentă producție prezentată este penultimul film al lui Ricardo Franco, La buena estrella/Steaua norocoasă, care se axează în jurul unei drame pe trei voci. Sunt vocile personajelor principale, interpretate de Maribel Verdú, Antonio Resines și Jordi Mollà, care dau viață unei povești care te lasă fără suflare. De la atenția acordată marginalității, altfel decât prin temele recurente în anii 80 și după, până la reflecția asupra existenței văzute ca o permanentă conexiune cu viața celorlalți, triunghiul amoros format de aceste trei personaje dă senzația de claustrofobie din mediile închise, în care viața de familia și dezintegrarea sa își fac loc într-un cotidian imposibil, în care atracția vieții și a morții este mai puternică decât supraviețuirea individuală.

PROGRAM

3 iulie, ora 21.00: El espíritu de la colmena / Spiritul stupului (Víctor Erice, 1973)
10 iulie, ora 21.00: Los santos inocentes / Sfinții inocenți (Mario Camus, 1984)
17 iulie, ora 21.00: El sur / Sudul (Víctor Erice, 1983)
24 iulie, ora 21.00: La buena Estrella / Steaua norocoasă (Ricardo Franco, 1997)
31 iulie, ora 21.00: La vaquilla (Luis García Berlanga, 1985)

0 comentarii: