În prima licitație din această iarnă a Casei de Licitații A10 by Artmark, pe 8 decembrie, sunt scoase la vânzare, în premieră, piese de colecție care reprezintă, probabil, o investiție mai rentabilă decât clasicele acțiuni la bursă ori mai puțin riscantă decât tezaurizarea în aur. Financial Times a analizat evoluția prețului genților Hermès și a constatat creșterea valorii de piață a acestora cu 500% în ultimii 30 de ani, așadar o creștere medie anuală de 16,67%. În timp ce aurul sau acțiunile la bursă sunt volatile, cresc sau scad spontan în valoare, genţile Hermès nu au avut altă traiectorie decât în sus.
Chiar dacă sectorul de lux are de suferit în condiţii economice nefavorabile, precum cele generate de pandemie, sectorul ultra-lux (din care fac parte şi gențile Hermès ori Chanel), este relativ imun faţă de factorii economici care afectează alte industrii precum cea de high street retail sau cea a bursei de valori. Nici măcar pandemia nu a descurajat colecționarii celor mai căutate artefacte ale industria modei, drept dovadă vânzările de genți Hermès au rămas stabile în preț și volum de la începutul crizei. Celebrele modele de la Hermès sunt văzute, din ce în ce mai des, ca o modalitate de investiție, datorită coordonatelor care fac diferența între o achiziție costisitoare, dar de duzină, și o piesă atemporală care nu-și pierde valoarea stilistică și nici pe cea financiară. Cert, cele mai căutate sunt edițiile limitate ori cele care rezultă în urma colaborării cu designeri faimoși, toate unicate de podium. O creație de acest fel poate fi găsită în Licitația de Crăciun, secțiunea dedicată genților Hermès, Chanel & Louis Vuitton, programată pentru 8 decembrie – "Constance 24" – o excepțională geantă Hermès, nouă, din piele de crocodil, de culoare Rose Scheherazade. Modelul rarisim, având un preț de pornire de 24.000 de euro, raportat la un preț de magazin de 55.000 de euro, reprezintă un activ cât se poate de valoros și lichid în orice portofoliu de investiții.
Pasionatele care aspiră la una dintre celebrele genți Hermès trebuie să dovedească că merită să plătească pentru unul dintre modelele iconice ale brandului, dar și să obțină dreptul de a-și pune numele pe o listă care se deschide de două ori pe an, perioada de așteptare fiind, ulterior înscrierii, cuprinsă între doi și cinci ani. Datorită evenimentului de săptămâna viitoare se pot achiziționa fără această perioadă de așteptare modele râvnite, precum ,,Kelly 28 Retourne” din piele Clemence, de culoare Rose Jaipur, sau ”Kelly 25 Retourne” din piele Togo, de culoare Rouge Pivoine (preț de pornire, în licitație, de 9.000 și, respectiv, 8.500 de euro, raportat la prețurile acestora de magazin de 15.000-17.500 euro).
Totodată, primul eveniment care deschide sesiunea de licitații din noul sezon prezintă și o selecție de vinuri rare. Licitația de Crăciun, secțiunea dedicată vinurilor de colecție, atrage atenția prin vechile vinuri franțuzești, colecționabile, între care cele mai vechi datează din perioada interbelică. Astfel pasionații pot găsi în licitație trei sticle de Chambolle-Mousigny din 1923, o sticlă de Châteauneuf-du-pape din 1937 ori două sticle de Saint Julien, Château du Glana, din 1929.
O prezență deosebită în licitația din 8 decembrie este și lotul de două vinuri roșii Margaux, vechi de 65 de ani, care au făcut parte din meniul legendarului tren transcontinental Orient Expres, ce oprea și în Sinaia. Lotul de două vinuri de colecție are un preț de pornire de doar 175 de euro.
Vinuri de colecție, istorice și rare, sau genți de lux care reprezintă o investiție sigură și o ocazie unică de a le achiziționa în România – acestea sunt surprizele care deschid sezonul de licitații din această iarnă. Atât gențile Hermès, Chanel, Gucci sau Louis Vuitton, cât și selecția specială de vinuri, păstrată în crama de la Palatul Cesianu-Racoviță, poti fi vizitate și admirate până săptămâna viitoare, marți, 8 decembrie, iar atunci licitate online pe platforma Artmark Live.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu