Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli, Casa Filipescu-Cesianu


Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Centrul de Artă din Alcobendas (Madrid) şi cu sprijinul Muzeului Municipiului Bucureşti, organizează expoziţia în aer liber Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie, care va putea fi văzută în perioada 16 decembrie 2020 - 16 ianuarie 2021 la Casa Filipescu-Cesianu din Bucureşti (Calea Victoriei, 151).

Colecţia de fotografii alb-negru aduce în prim-plan lucrări celebre ale unora dintre cei mai importanţi exponenţi ai fotografiei spaniole din a doua jumătate a secolului al XX-lea: Joan Colom, Alberto Schommer, Eugeni Forcano şi Rafael Sanz Lobato. Toţi aceşti artişti au fost distinşi de-a lungul timpului cu Premiul Naţional de Fotografie acordat an de an, încă din 1994, de Ministerul Culturii din Spania.

Prin lucrările selectate, expoziţia scoate în evidenţă calitatea extraordinară a celor patru fotografi, capacitatea acestora de a inova şi de a experimenta în limbajul fotografic, precum şi diversitatea tehnicilor şi a discursurilor abordate în acea perioadă.

Publicul va avea ocazia să admire unele dintre cele mai cunoscute fotografii realizate de Joan Colom, considerat unul dintre pionierii fotojurnalismului în Spania şi un adevărat cronicar vizual al Barcelonei. Imaginile sale, realizate în mod clandestin, fără ştirea celor fotografiaţi, de o spontaneitate şi autenticitate extraordinare, prezintă un tablou al vieţii cotidiene a acestui oraş, Fotografiile sale surprind perfect spiritul şi freamătul oraşului, vitalitatea cartierelor mărginaşe, drama, bucuria, umorul şi sinceritatea personajelor înfăţişate.

Expoziţia include, de asemenea, câteva dintre faimoasele portrete realizate de Alberto Schommer unor mari personalităţi ale vremii. Schommer construieşte mari puneri în scenă, realizând astfel imagini elocvente, pline de poezie. Artistul obişnuia să creeze cu meticulozitate scenografii şi să îşi înconjoare personajele de elemente simbolice. Dorinţa sa permanentă de a experimenta îl face să oscileze în timp de la suprarealism la un limbaj mai sobru.

Opera lui Eugeni Forcano, fotograf autodidact, intuitiv şi plin de vitalitate, acoperă multiple şi varíate genuri. Lucrările sale, renumite pentru expresivitatea deosebită, dezvăluie priorităţile clare ale artistului: înainte de toate trebuie să fie emoţia, apoi tehnica şi compoziţia. 
 
În cazul lui Rafael Sanz Lobato, creaţia sa denotă un tip de observaţie antropologică şi o abordare documentară. Istoria şi memoria multor sate spaniole, cu tradiţiile, obiceiurile şi festivităţile sale, continuă să existe prin intermediul imaginilor acestui maestru. Sărbători şi ritualuri pierdute de-a lungul vremii sau altele practicate până în zilele noastre pot fi situate în timp prin intermediul operei fotografice a acestui autor.
 
Expoziţia Spania, prin obiectivul a patru fotografi clasici spanioli. Câştigători ai Premiului Naţional de Fotografie, fără a fi exhaustivă, are un puternic caracter evocator. Imaginile alese constituie adevărate documente istorice extrem de importante pentru a cunoaşte şi a înţelege perioada şi societatea în care aceşti mari artişti au trăit şi au creat.
 
Fotografiile au fost selectate din colecţia Centrului de Artă din Alcobendas (Madrid), instituţie culturală de referinţă la nivel naţional. Înfiinţat în 1994, centrul reuneşte lucrările a peste 170 de artişti, colecţia instituţiei însumând aproximativ 900 de fotografii.

0 comentarii: