MECEFF 2013 - Lista castigatorilor
Vineri, 28 iunie, s-a încheiat cea de-a treia ediție a MECEFF – Mediaş Central European Film Festival, singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate cinema-ului din acest perimetru geografic.
Vreme de cinci zile – festivalul a avut loc în perioada 24-28 iunie – Piața Primăriei, Sala Traube, Cinema Mediensis și Sinagoga au găzduit evenimentele speciale și proiecțiile din cadrul MECEFF: cele mai bune filme din spațiul Europei Centrale și de Est; filme restaurate în limba Yiddish, adevărate comori ale cinema-ului universal; filme de referință ale cinema-ului german de ieri și de azi; și filmele realizate de președintele festivalului, domnul Radu Gabrea, în timpul șederii sale în Germania.
În cadrul ceremoniei de închidere, James Ulmer, redactor la New York Times și editor şi cronicar pentru revista online Cinema Without Borders, Anca Mitran, directorul Arhivei Naţionale de Film, Wolf Gremm, scenarist şi regizor german, lector invitat la DFFB la Berlin precum şi la Universitatea Columbia din New York, Costel Safirman, critic și istoric de film și Călin Stănculescu, critic de film au decis că cei mai buni dintre cei mai buni au fost următorii:
Cea mai bună imagine – Pentru modul în care controlează jocul de umbre și de lumini, alternanța spațiilor claustrofobe cu cele largi, a scenelor de sub pământ cu cele de la suprafață, totul pentru a ne face pe noi, spectatorii, să înțelegem mai bine, grație acelui veritabil iad pe pământ, modul în care funcționează natura umană sub asediu, premiul i-a revenit directorului de imagine Jolanta Dylewska, pentru filmul polonez In Darkness (regia Agnieszka Holland).
Cea mai bună interpretare – Pentru că reușește să confere umor și înțelegere celor mai grotești elemente ale naturii umane și pentru talentul de a contura un personaj care, cumva, pare mai important și mai memorabil decât cerea, în aparență, scenariul, premiul i-a revenit actorului Dorel Vișan, pentru rolul din filmul românesc Despre oameni și melci (regia Tudor Giurgiu).
Premiul pentru regie – Pentru modul dramatic și expresiv în care-și dirijează actorii și filmul în sine pentru a face lumină într-unul dintre cele mai întunecate și mai dezbătute capitole din istoria Europei și, de asemenea, pentru modul în care conduce un excepțional grup de actori ale căror interpretări sunt pe măsura curajului și convingerii subiectului abordat, premiul a fost acordat Agnieszkăi Holland, pentru filmul polonez In Darkness.
Cel mai bun film – Pentru că e plin de suflet și de imaginație și extrem de cinematografic, pentru că nu se sfiește să abordeze o complicată combinație de fabulă și politică, istorie și fantezie, dragoste și corupție pentru a spune o poveste nemuritoare despre speranță și ispășire ce are loc în Europa contemporană, premiul i-a revenit filmului sloven Shanghai Gypsy, in regia lui Marko Naberšnik.
Premiul publicului, votat din totalitatea filmelor difuzate în cele patru zile ale festivalului, i-a revenit filmului românesc Despre oameni și melci în regia lui Tudor Giurgiu.
Cel mai emoționant moment al serii a fost, fără doar și poate, acordarea de către primarul Mediașului, domnul Teodor Neamțu, a Trofeului de excelență invitatei speciale a acestei ediții, Regina Ziegler, una dintre cele mai importante producătoare de film și televiziune din Europa, laureată în 2004 cu premiul omagial „Berlinale Camera”, acordat anual în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin și, în 2012, cu prestigiosul „Prix Europa Lifetime Achievement Award” pentru contribuția deosebită în producția de televiziune, radio și online.
........................................................................................................................................
MECEFF – Mediaş Central European Film Festival a fost organizat de Ecran Cinema Management, Primaria Mediaș, CNC, Regiunea Târnavelor și Ministerul Culturii.
Website: www.meceff.ro
Facebook: http://www.facebook.com/#!/MeCEFF
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu