Marius Manole redescopera teatrul de bar alaturi de Lia Bugnar

Distins cu premiul de cel mai bun spectacol în 2012, NOI4 este a doua piesă de teatru marca Lia Bugnar selecționată pentru a participa la Festivalul Național de Teatru Independent. Noi4 se joacă sâmbătă, 9 noiembrie, ora 22:00, în teatrul-bar cu tradiție, Green Hours situat pe Calea Victoriei, nr 120. Pentru rezervări trimiteţi un email la teatru@greenhours.ro sau apelaţi numărul de telefon 0 788 452 485.

 “Noi 4 de Lia Bugnar este un spectacol de senzație fără să caute senzaționalul. Astfel, în sala de club de la malul mării reci, nivelul de percepție al piesei s-a modificat dramatic. Tot ce am văzut pe scena ca o pasarelă de modă a clubului a fost o poveste de viață, nerepetată în culise, dar care se repetă continuu în viața de zi cu zi.” (Judy Florescu, Ziarul Metropolis)

“Noi 4 e un pretext de spectacol în spectacol. O poveste cu iz de telenovelă, spusă în cadrul unei repetiții. Actorii sunt personajele piesei sau sunt doar actorii. Uneori, e greu să mai faci diferența dacă cel care face o criză de nervi e personajul sau actorul. Ceea ce te duce cu gândul – imediat – la câte fețe poți juca în decurs de 10 minute. Dacă faci parte din Noi 4, vei vedea că multe. Momentul crizei de nervi și exploziei de personalitate a Mariei, urmată de plecarea lui Manole de pe scenă și de altă criză (cea a ratării unui spectacol și a momentului-cheie) venită din partea Ilincăi e de un haos absolut. Aproape că te întrebi dacă așa e spectacolul sau chiar se destramă piesa sub ochii tăi. Revenirea lui Manole te întoarce în piesa-telenovelă. Printre râsete și evadări, își face loc monologul unei copilării singuratice. Știi că e o scenă dintr-o piesă (aceea piesă cu buget redus la a cărei punere în scenă asiști) și, chiar și așa, taci. Înainte să ai lacrimile în colțul ochiului, realitatea revine.” (Oana Duma, Foreverfolk)

Într-un interviu Lia Bugnar descrie întâmplarea fericită din care s-a născut piesa de teatru Noi4:  „Eram patru actori în curte la Green la o cafea și acolo limita e foarte mică între dacă stai la masă la o cafea sau repeți ceva. Și la un moment dat am zis: Dar nu mă duc eu acasă și scriu o piesă și mâine ne vedem în același loc și toți care vor veni și ne vor întreba dacă suntem la o cafea, iar noi le vom spune că repetăm pentru un spectacol? ”

În același interviu Marius Manole povestește despre gradul de dificulate al spectacolului : „Îți trebuie o mare concentrare pe parcursul acestui spectacol să ții o linie a personajului, care este foarte fragilă și foarte la limită. E foarte ușor să cazi în penibil.”

0 comentarii: