Psihologul din filmul „Terapie pentru crimă”, un „paradox”



George Constantinescu, fondator al mişcării „Teatrul de artă”, s-a consultat cu psihologi pentru construirea personajului său, un psihoterapeut, în thrillerul independent „Terapie pentru crimă. Filmul, cu Claudia Pavel (Cream) protagonistă, rulează în cinematografele de la noi din 3 octombrie.
 
 „De la doi prieteni psihologi am luat latura pe care o percepeam ca negativă din comportamentul lor - acea comunicare calmă, şi niciodată caldă”, dezvăluie Constantinescu lucrul la construirea personajului său.
 
George Constantinescu interpretează rolul unui psiholog care o tratează pe Matilda (Claudia Pavel), protagonista filmului, trimisă printr-un ordin judecătoresc la terapie, după ce a manifestat un comportament agresiv şi după ce a susţinut că doreşte să devină asasin plătit. Dar psihologul însuşi este un personaj ambivalent, care trebuie să ţină în frâu impulsuri criminale...
 
Cristina Tohănean, psiholog clinician atestat de Colegiul Psihologilor din România, a văzut filmul „Terapie pentru crimă” şi  spune că personajul psihoterapeutului are o tulburare de personalitate de tip borderline, o tulburare antisocială, şi că evoluţia sa din film e pe fondul unui „teren nevrotic”.
 
Pe lângă asta, personajul psihologului este unul extrem de cinic. Contrariat că o femeie vrea să devină asasin plătit îi aruncă Matildei replica „atunci când omori pe cineva, faci mizerie... Nici o gospodină obsedată de curățenie nu ar vrea să devină asasin”... George Constantinescu explică: „Psihologul pe care îl joc nu are niciun fel de vulnerabilităţi. Nici măcar una erotică, în prezenţa frumoasei sale paciente, Matilda. El este un misogin. Matilde este un caz aparte pentru el, un caz de studiat, care îi stârneşte curiozitatea - o femeie cu porniri de criminal”. Aşa devine Matilde o sursă de inspiraţie pentru personajul lui George Constantinescu.
 
Actorul George Constantinescu poate fi urmărit toamna aceasta şi pe scena bucureşteană, la Teatrului Mic, în spectacolul „O viaţă în teatru”, iar la Teatrul de Artă în spectacolele „Moartea pentru patrie” şi „Un bărbat şi mai multe femei”. „Terapie pentru crimă” este al patrulea film în care joacă George Constantinescu.
 
Filmul românesc „Terapie pentru crimă” (la cinema din 3 octombrie), cu cântăreaţa Claudia Pavel în rol principal, a fost transformat în roman, cu titlu omonim, la Editura Tritonic. Romanul a apărut în colecţia „Mistery & thriller” a Editurii Tritonic, la preţul de 25 de lei, şi are pe copertă o imagine din film, în care Claudia Pavel ameninţă cu pistolul.
 
Sinopsis oficial al filmului
Matilde vrea să devină o femme fatale" la propriu, o femeie-asasin plătit, aşa cum a văzut în  filmele de Hollywood. Asta  ca să mai scape din datoriile pe care nu şi le poate plăti, dar şi de rutina muncii la birou şi de şeful opresiv... Aşa că se pregăteşte să devină mercenar, dar nu-i prea iese. Mai ales când în ecuaţie intră un psihoterapeut. Deloc surprinzător, eforturile ei de a deveni asasin plătit sfârşesc în situaţii ilare. Şi, totuşi, noua ei meserie are riscuri: când un alt asasin vrea să-şi elimine concurenţa, amatoarea Matilde devine din vânător vânat.
 
Terapie pentru crimă, debutul în film al cântăreţei Claudia Pavel, este produs de către Dan Burlac, recent selecţionat la Festivalul de Film de la Toronto.
 
Thrillerul poate fi urmărit în aproximativ 30 de săli de cinema din toată ţara.
 
Distribuţia filmului
Cream (Claudia Pavel) – interpretează rolul principal, Matilde, este cunoscută pentru cariera muzicală; a plecat în Los Angeles imediat după finalizarea filmărilor de la „Terapie pentru crimă”, pentru a înregistra cel de-al şaselea album solo din cariera ei. Albumul, cu elemente pop, dance, electro, urban este gata de lansare în România şi SUA
Cătălin Ciurdar – interpreteaza rolul adevăratului criminal profesionist - a jucat în multe producții MediaPro Pictures: „La bloc”, „Inimă de țigan”, „State de România”, „Regina”, „Moștenirea”.
Vlad Corbeanu – interpretează rolul lui Grigg, iubitul Matildei. A jucat în producții precum „În puii mei”, „Comedia de la 5”, „Teatru TV”; este actor la Teatrul Metropolis, Bucureşti.
Robert Radoveanu – interpretează rolul lui mr. Berti, clientul străin care comandă crima; a jucat în „Retro Puppet Master”, „Binecuvântată fii, închisoare”, „Ambasadori, căutam Patrie”; actor la Teatrul Excelsior, Bucureşti.
George Constantinescu – interpreteaza rolul psihologului. A mai jucat în mediumetrajul premiat „Faţa galbenă care râde”; fondator al mişcării teatrale Teatrul de artă, Bucureşti.
Kiki Vasilescu – Regizor şi scenarist, Director dezvoltare, scenarist şi producător Studiourile MediaPro Pictures, Buftea (Om bogat, om sărac etc.), autor al romanelor „Romanul românesc pervers” (Polirom, Romania, 2005), şi „Marele băiat de cartier” (Herg Benet, Romania, 2013).
Dan Burlac – Producător Historia de la meva mort  (Leopardul de Aur, Locarno, 2013), selectat în Toronto Talent Lab 2014, producător executiv sau asociat a peste zece lungmetraje româneşti şi internaţionale, inclusiv 4,3,2 (regia Cristian Mungiu).

0 comentarii: