#cinema: Zilele filmului Lux - 26 - 27noiembrie

Cinema Studio, 26-27 noiembrie

Biroul de Informare al Parlamentului European în România organizează în perioada 26-27 noiembrie Zilele filmului LUX 2015.
Manifestarea, ajunsă la cea de a patra ediție în România, va prilejui proiecția filmelor finaliste în cursa pentru Premiul LUX al Parlamentului European, ediția 2015, dezbateri cu spectatorii, o dezbatere cu realizatori de producție cinematografică, regizori, scenariști, critici de film, jurnaliști specializați și o expoziție de fotografie.


PROGRAM: 

26 noiembrie (joi)
18:30
Proiecție „Mustang”, regia Deniz Gamze Ergüven, producție Franța-Germania-Turcia (94 min.)
Este începutul verii. Lale, Nur, Ece, Selma et Sonay sunt cinci surori unite ca degetele unei mâini. Într-un sat din nordul Turciei cele cinci surori se întorc de la școală jucându-se nevinovat cu băieții. Presupusul dezmăț al jocurilor lor suscită un scandal cu consecințe neașteptate. Casa lor se transformă treptat în închisoare, cursurile de practică menajeră iau locul școlii și se pun la cale căsătorii. Cele cinci surori, animate de aceeași dorință de libertate, sunt pe punctul de a eluda limitele care le sunt impuse.


20.30 Proiecție „Urok” (Lecția), regia Petar Valchanov, producție Bulgaria-Grecia (105 min.)
Nade este profesoară de limba engleză. Locuiește cu soțul ei, șomer, și cu fiica de 4 ani. Într-o zi, când se întoarce de la școală, găsește un executor judecătoresc la ușă. Rata la casă nu a fost plătită pentru că soțul ei a folosit banii pentru altceva. Nade are la dispoziție trei zile ca să plătească banca; în caz contrar casa va fi scoasă la licitație. În acel moment începe numărătoarea inversă într-o cursă cu obstacole care par să se înmulțească iar integritatea Nadei, până atunci exemplară, este pusă la încercare.


27 noiembrie (vineri)
18:00
Proiecție „Mediterranea”, regia Jonas Carpignano, producție Franța-Germania (107 min.)
Acțiunea filmului începe în Algeria unde ajunge Ayiva, un tânăr care vine din Burkina Faso, însoțit de Abas. Cei doi speră să ajungă în Europa unde să ducă o viață mai bună. Vor trrebui să traverseze deșertul, să se confrunte cu hoții care jefuiesc migranții, să ajungă în Libia și să înfrunte o mare ostilă pe o ambarcațiune improvizată, înainte de a ajunge în Italia.
Această călătorie însă nu constituie decât primul act al unei drame care se concentrează asupra vieții acestor migranți care, ajunși în sfârșit în Europa, se vor regăsi rapid marginalizați în societatea calabreză, exploatați ca mână de lucru clandestină pe plantațiile de citrice, locuind în cartiere mizerabile și confruntându-se în special cu neîncrederea și ostilitatea celor din jur.


Biletele pot fi procurate de la casa de bilete Elvira Popescu (Bd. Dacia, nr.77), în timpul programului de lucru al cinematografului http://eventbook.ro/elvirepopesco
SAU
Se pot rezerva bilete prin trimiterea unui mesaj la adresa de e-mail cinema.bucarest@institutfrancais.ro , cu menţionarea numelui dumneavoastră, a titlului filmului/filmelor care vă interesează şi a numărului de bilete solicitat; în acest caz biletele se pot ridica de la casa de bilete cel mai târziu cu 15 minute înainte de începerea proiecției (biletele neridicate vor fi redistribuite persoanelor prezente la casa de bilete).
Persoanele care au bilet dar sosesc după începerea proiecției filmului nu vor mai avea acces în sală deoarece locurile vor fi redistribuite.
 

0 comentarii: