Joi, 12 noiembrie, la ora 18.00, la Sala Eforie de la Cinemateca Română va avea loc lansarea volumului „Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski,
publicat în premieră în România în Colecția Yorick a Editurii Nemira.
Evenimentul va fi urmat de proiecția unuia dintre cele mai importante
filme ale celebrului regizor rus.
Invitații speciali ai serii sunt: Cristian Tudor Popescu, jurnalist, scriitor, critic de film, Laurențiu Damian, regizor, președintele Uniunii Cineaștilor din România; Mihai Fulger, critic de film, redactor-șef al Cinematecii Române; Raluca Rădulescu, jurnalist și traducătoarea volumului și Monica Andronescu, coordonatorul Colecției Yorick a editurii Nemira.
Evenimentul deschide seria Întâlnirilor Yorick organizate de revista Yorick și de editura Nemira,
ce vor avea loc lunar și care vor aduce în fața publicului bucureștean
regizori, actori, scriitori, critici de teatru și de film pentru a
discuta despre pasionantele arte ale spectacolului.
Volumul „Sculptând în timp“ de Andrei Tarkovski, în traducerea
semnată de Raluca Rădulescu, apare pentru prima dată în România. Cartea,
un jurnal de creație la care artistul a scris până în ultimele zile de
viață, se constituie într-o mărturie directă a căutării. Andrei
Tarkovski (își) pune întrebări despre film și artă în general, despre
creator și public, despre valori și nonvalori. Lumea unuia dintre cei
mai importanți cineaști din secolul XX se dezvăluie astfel într-o
lucrare fundamentală pentru orice artist.
Cartea a fost publicată în coproducție cu Centrul Cultural Casa Artelor, Primăria Sectorului 3.
„Artistul nu este niciodată liber. Nu există oameni mai lipsiți de
libertate decât artiștii. Ei sunt încătușați de talentul lor, sunt
predestinați să fie în slujba talentului lor și tocmai prin asta în
slujba oamenilor.(…) Artistul adevărat, întotdeauna în slujba nemuririi,
încearcă să facă lumea nemuritoare și pe om să existe în această lume.
Artistul care nu încearcă să descopere adevărul absolut și neglijează
scopurile globale în favoarea detaliului nu este decât un caz trecător.“
Andrei Tarkovski
„Filmul este singura artă în care autorul se poate simți creator al
unei realități absolute, al unei lumi proprii, în sensul literal al
cuvântului. Înclinația spre autoafirmare, proprie omului, se realizează
direct și în totalitate numai în film. Filmul este o realitate
perceptibilă și așa și este perceput de către spectator, ca o realitate
paralelă.“ Andrei Tarkovski
Andrei Arsenievici Tarkovski s-a născut
pe 4 aprilie 1932 la Zavrajie, în regiunea Ivanovo, Rusia. Fiul
poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba
arabă și a lucrat in Siberia, în geologie. În 1956 a fost admis la VGIK
(Institutul Central de Cinematografie al URSS) de la Moscova, unde a
studiat la clasa lui Mihail Romm. Atunci, sub influența neorealismului
italian, a realizat primele scurtmetraje. După filmul de licență
„Compresorul și vioara”, primul său lungmetraj, „Copilăria lui Ivan” din
1962, l-a impus în atenția publicului și a criticii, câștigând Leul de
Aur la festivalul de la Veneția. După multe șicane cu cenzura, „Andrei
Rubliov” (1966) a ajuns la Festivalul Internațional de Film de la Cannes
în ultima zi, autoritățile sovietice dorind ca prin această întârziere
să se evite posibilitatea unei nominalizări. Filmul a fost interzis în
URSS până în 1971. „Solaris” (1972) a fost aclamat în țările comuniste
și considerat replica sovietică a filmului american „2001: Odiseea
Spațială”, regizat de Stanley Kubrick, cu toate că Tarkovski susținea că
nu văzuse filmul. Din cauza următoarei creații, „Oglinda”, care
prezintă episoade cu nuanțe autobiografice, regizorul a intrat din nou
în vizorul autorităților societice. Au urmat „Călăuza” și „Nostalgia”
(1983), cel din urmă filmat in Italia, sub ochiul vigilent al cenzurii.
În anul următor artistul a plecat în Suedia, unde, cu ajutorul
colaboratorilor regizorului Ingmar Bergman, a făcut „Sacrificiul”,
ultimul său film, recompensat cu patru premii la Cannes, unde Andrei
Tarkovski, devenit unul dintre cei mai importanți creatori de film din
secolul XX, nu a putut fi prezent din motive medicale.
Regizorul, pe care Ingmar Bergman îl consideră cel mai mare
regizor, inventator al unui nou limbaj cinematografic, ce surprinde
„viața ca vis“, s-a stins din viață la 54 ani, departe de țara natala,
la câteva luni de la terminarea filmului Sacrificiul. A fost înmormântat
într-un cimitir pentru emigranții ruși în Sainte-Geneviève-des-Bois,
Paris.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu