Maraton-omagiu Wes Craven la Cinemateca Eforie

Sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 21:00 – Cinemateca Eforie

Maraton Sâmbăta groazei (omagiu Wes Craven)
Un eveniment organizat de Asociaţia EuRo Cinema

Tarif unic pentru întregul maraton: 10 lei

Programul este menit a omagia un maestru al genului horror, care, din păcate, ne-a părăsit recent: cineastul american Wes Craven (1939-2015).

ULTIMA CASĂ PE STÂNGA / THE LAST HOUSE ON THE LEFT
SUA, 1972, 84 min.; horror; subtitluri în română
Regia: Wes Craven
Cu: Sandra Peabody, Lucy Grantham, David Hess, Fred J. Lincoln, Jeramie Rain
Primul lungmetraj horror al lui Wes Craven, inspirat de filmul lui Ingmar Bergman IZVORUL FECIOAREI / JUNGFRUKÄLLAN (1960), a fost mult timp interzis în unele ţări, precum Marea Britanie sau Australia, pentru ca în 2009 să aibă parte de un remake american purtând acelaşi titlu, în regia lui Dennis Iliadis. Numele unuia dintre sadicii răpitori evadaţi din închisoare, Krug, avea să fie ulterior „reciclat” de Wes Craven, atunci când îşi va boteza cel mai celebru personaj, Freddy Krueger, terifiantul ucigaş, care acţionează în zona difuză dintre vis şi realitate, din seria COŞMAR PE STRADA ULMILOR. ULTIMA CASĂ PE STÂNGA „este un film dur, crud şi bântuitor, care-i de vreo patru ori mai bun decât v-aţi aştepta să fie” – aşa şi-a început cronica popularul critic american Roger Ebert, motiv pentru care a primit numeroase plângeri de la cititorii săi, indignaţi că el poate sprijini un asemenea film…

DEALURI ÎNSÂNGERATE / THE HILLS HAVE EYES
SUA, 1977, 89 min.; horror; subtitluri în română
Regia: Wes Craven
Cu: John Steadman, Janus Blythe, Peter Locke, Russ Grieve, Virginia Vincent
Al doilea lungmetraj horror al lui Wes Craven este un alt film-cult al genului, continuat de autorul său cu un sequel dezamăgitor în 1984 (ca să nu mai vorbim de catastroficul MIND RIPPER, din 1995, al lui Joe Gayton, pe nedrept considerat ca făcând parte din serie), dar şi de Alexandre Aja cu un remake notabil în 2006 (urmat, un an mai târziu, de un alt sequel submediocru, în regia lui Martin Weisz). Similitudinile cu MASACRUL DIN TEXAS / THE TEXAS CHAIN SAW MASSACRE (1974), un alt titlu clasic al genului, nu sunt întâmplătoare, căci Wes Craven era un fan declarat al filmul lui Tobe Hooper. Scenariul acestui exploitation horror i-a fost inspirat regizorului de legenda unui numeros clan de ucigaşi sălbatici, care ar fi acţionat în regiunea deluroasă a Scoţiei pe la începutul veacului al XV-lea.

COŞMAR PE STRADA ULMILOR / A NIGHTMARE ON ELM STREET
SUA, 1984, 87 min.; horror; subtitluri în română
Regia: Wes Craven
Cu: Heather Langenkamp, Johnny Depp, Robert Englund, John Saxon, Ronee Blakley
Cel dintâi episod al seriei COŞMAR PE STRADA ULMILOR (franciză care include până astăzi nu doar nouă slasher-uri – printre care un film-crossover cu VINERI 13 şi al său Jason Voorhees sau un remake sub acelaşi titlu, semnat de Samuel Bayer, în 2010 –, ci şi un serial de televiziune, romane şi volume de comics) îl aduce pentru prima dată pe ecran pe înfiorătorul Freddy Krueger, interpretat memorabil de Robert Englund. Personajul central al seriei este un fost copil ucigaş, care-i pândeşte pe adolescenţi în vis, pentru a-i elimina atunci când sunt mai vulnerabili, vrând astfel să se răzbune pe părinţii săi, care-l arseseră de viu. Filmul lui Wes Craven (care a scris scenariul inspirându-se masiv din evenimente care i-au marcat copilăria) este important şi pentru că-l lansează pe viitorul star Johnny Depp, aici în rolul unuia dintre adolescenţii bântuiţi de Freddy.

ŞARPELE ŞI CURCUBEUL / THE SERPENT AND THE RAINBOW
SUA, 1988, 98 min.; horror; subtitluri în română
Regia: Wes Craven
Cu: Bill Pullman, Cathy Tyson, Zakes Mokae, Paul Winfield, Brent Jennings
Wes Craven nu ar fi trebuit să fie implicat în acest proiect, căci Wade Davis, antropolog la Harvard şi autor al cărţii care a stat la baza scenariului, acceptase să vândă drepturile de ecranizare cu condiţia ca filmul să fie regizat de Peter Weir şi să-l aibă pe Mel Gibson – nicidecum pe Bill Pullman – în rolul principal. Totuşi, această incursiune a lui Wes Craven într-un Haiti al magiei negre, al ritualurilor voodoo şi al morţilor vii, care nu au prea multe în comun cu zombii din horrorurile americane, merită toată atenţia. Unele surse afirmă că primul montaj al filmului avea trei ore, dar regizorul a decis că este prea lung şi a tăiat din el până a ajuns la versiunea cunoscută, care, spre deosebire de unele dintre horrorurile sale anterioare, nu a avut probleme cu rating-ul acordat de Motion Picture Association of America. Influentul critic Roger Ebert a apreciat felul în care acest film „ia cele mai sinistre imagini şi le face plauzibile”.

OAMENII DE SUB SCARĂ / THE PEOPLE UNDER THE STAIRS
SUA, 1991, 102 min.; comedie horror; subtitluri în română
Regia: Wes Craven
Cu: Brandon Quintin Adams, Everett McGill, Wendy Robie, A.J. Langer, Ving Rhames
Nici atunci când a scris şi regizat comedii, Wes Craven nu s-a îndepărtat de horror, genul care i-a adus faima. De această dată, cineastul a fost inspirat de o poveste de la ştiri, conform căreia, chemaţi să investigheze o pătrundere prin efracţie, poliţiştii nu i-au mai găsit pe spărgători, dar au descoperit nişte uşi încuiate, din spatele cărora veneau zgomote – erau copiii casei, încuiaţi în camerele lor de părinţi, fără a li se da voie să mai iasă vreodată afară. Regizorul a încredinţat rolurile părinţilor lui Everett McGill şi Wendy Robie după ce-i remarcase pe cei doi actori interpretând un bizar cuplu căsătorit în serialul TWIN PEAKS al lui David Lynch. Spectatorii atenţi vor descoperi aici câteva trimiteri intertextuale la horrorurile mai vechi ale lui Wes Craven, precum ULTIMA CASĂ PE STÂNGA şi COŞMAR PE STRADA ULMILOR.

0 comentarii: