Festivalul Filmului Evreiesc Bucuresti: Intalnire cu regizorul israelian Savi Gabizon

A șasea ediție a Festivalului Filmului Evreiesc București (11-17 iunie) aduce în atenția publicului filmografia reputatului cineast israelian Savi Gabizon. Marți, 14 iunie, de la ora 19, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Horia Bernea, acesta va răspunde întrebărilor cinefililor, după proiecția filmului său Tragediile Ninei / Nina’s Tragedies (2003), primul lungmetraj israelian inclus în selecția Festivalului Internațional de Film Sundance.

Unul din cei mai apreciați cineaști israelieni contemporani, Savi Gabizon a absolvit, în 1987, Facultatea de Film a Universității din Tel Aviv, unde, începând cu anul 1993, este profesor de regie și scenaristică. Predă în paralel la Școala de Film și Televiziune „Sam Spiegel”. Primul său lungmetraj, „Shuroo”, lansat în 1991, a fost un succes de box-office și a primit numeroase distincții, obținând șapte premii Ophir din partea Academiei Israeliene de Film și Televiziune, premiul pentru Cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film de la Haifa și Premiul Wolgin la Festivalul Internațional de Film de la Ierusalim.


Cel de-al treilea film al lui Gabizon, Tragediile Ninei / Nina’s Tragedies (2003) este povestea lui Nadav, un adolescent timid, îndrăgostit în secret de Nina, o femeie extrem de atrăgătoare. Din păcate, femeia este nimeni alta decât mătușa tânărului. Totul se schimbă în clipa în care soțul acesteia este ucis într-un atac terorist, iar părinții lui Nadav divorțează. Spre încântarea sa, adolescentul este trimis să locuiască cu Nina. Din momentul sosirii sale în casă, încep să aibă loc tot felul de întâmplări neașteptate.


„Tragediile Ninei” deține recordul în istoria Premiilor Ophir, supranumite „Premiile Oscar israeliene”, reușind să obțină 11 statuete și este, de asemenea, prima producție de lungmetraj israeliană care a fost proiectată la renumitul festival de film Sundance.
 


A șasea ediție a Festivalului Filmului Evreiesc București are loc în perioada 11-17 iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Horia Bernea, și la Cinemateca Eforie. Ediția de anul acesta cuprinde peste 30 de filme documentare și de ficțiune, lungmetraje și scurtmetraje, majoritatea în premieră în România. Programul proiecțiilor este disponibil la www.bjff.ro.

Festivalul Filmului Evreiesc București 2016 este organizat de Fundația Culturală Art-Promo împreună cu Teatrul de Comedie, cu sprijinul: Administrației Fondului Cultural Național, Institutului Cultural Român, Uniunii Cineaștilor din România, Federației Comunităților Evreiești din România, Fundaţiei Henry Mălineanu.

Parteneri: NOI Media Print, Universitatea din Tel Aviv, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinemateca Română.

Accesul la proiecțiile din cadrul Festivalul Filmului Evreiesc București 2016 este liber, în limita locurilor disponibile. Excepție fac proiecțiile de la Cinemateca Eforie, unde cinematograful percepe o taxă de 5 lei.

0 comentarii: