Filmul „Câini” deschide cea de-a zecea ediție a TIFF Sibiu



Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 22 – 26 iunie 2016, pentru cea de-a zecea ediție. Ediția aniversară se va deschide miercuri, 22 iunie, la ora 22.00, cu filmul Câini, în regia lui Bogdan Mirică, marele câștigător al Trofeului Transilvania 2016 și una dintre cele mai apreciate producții românești ale anului. Distins cu Premiul FIPRESCI la Cannes, thriller-ul îi are în rolurile principale pe Dragoș Bucur, Gheorghe Visu și Vlad Ivanov. Piața Mare din Sibiu va fi, ca în fiecare an, punctul central al festivalului, locul unde spectatorii vor putea urmări câteva dintre cele mai așteptate filme ale anului. Toate proiecțiile din Piața Mare vor începe la 22.00, accesul fiind liber. 

Ediția aniversară vine cu o serie de proiecții speciale, întâlniri cu cineaști, filme dedicate celor mici și alte surprize. Pentru că întreaga suflare microbistă este cu ochii pe Campionatul European de Fotbal, TIFF Sibiu aduce, în prima proiecție specială a festivalului din acest an, filmul Ascensiunea lui Zlatan/ Becoming Zlatan (r. Frederik & Magnus Gertten), un documentar despre cel mai prolific jucător al fotbalului suedez, Zlatan Ibrahimović. Proiecția va avea loc pe peluza din fața Stadionului Municipal, în Parcul Subarini, joi, 23 iunie, de la ora 22.00. Va aduce fanii în Piața Mare din Sibiu, vineri seara, și Pelé: Birth of a Legend (r. Jeff & Michael Zimbalist), un film despre viața celebrului fotbalist brazilian.

Vineri, 24 iunie, cinefilii vor avea de ales între două proiecții speciale în aer liber, una pe scena de pe lacul Muzeului în Aer Liber și alta la baza barajului de la Gura Râului. În Muzeul Astra, va rula Valul ucigaș/ The Wave (r. Roar Uthaug), un film spectaculos despre o catastrofă care amenință un sat din fjorduri, propus de Norvegia la Oscar, în timp ce petrecerea câmpenească de la Gura Râului se va încheia cu proiecția lui Tudo (r. Iura Luncașu), în care protagonistă este actrița Aylin Cadîr. Amatorii de delicatese din Mărginimea Sibiului, unde a fost filmat Tudo, vor putea degusta faimoasele tocănițe tradiționale din zonă, dar și specialități din brânză și carne pregătite sub poalele munților Cindrel.
Ultima proiecție specială din cadrul festivalului va avea loc sâmbătă, de la ora 21:30, în Cetatea Cisnădioara. Fascinantul film horror mut The Golem: How He Came into the World, realizat în 1920 de Paul Wegener și Carl Boese, va fi acompaniat live de trupa instrumentală franceză NLF3 – o combinație originală de electro psihedelic, rock și sonorități afro-jazz.

Cea de-a zecea ediție a TIFF Sibiu vine cu o nouă locație permanentă de proiecție, sala Astra Film din Piața Mică, nr. 11. Aici vor rula zilnic câte trei filme, de la orele 17:30, 19:30 și 21:30. Ilegitim, cel mai recent film al regizorului devean Adrian Sitaru, documentarul Cinema, mon amour (r. Alexandru Belc), United States of Love (r. Tomasz Wasilewski), premiat cu Ursul de Argint pentru scenariu la Berlin, Francofonia, noua peliculă a renumitului cineast rus Aleksandr Sokurov, sau Son of Saul (r. Laszlo Nemes), câștigătorul premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin, sunt câteva dintre titlurile ce vor rula în noua sală de proiecție. Son of Saul va putea fi vizionat și în programul de festival de la Teatrul Gong, alături de producții românești precum Afacerea Est, de Igor Cobileanski, adus la Sibiu la scurtă vreme după premiera mondială de la Cluj-Napoca, Orizont (r. Marian Crișan) sau Dincolo de calea ferată (r. Cătălin Mitulescu), dar și de producții străine savurate de public, precum Belgica (r. Felix van Groeningen) sau blockbuster-ul indian Baahubali: The Beginning

La Librăria Habitus, cei mici se vor bucura de o secțiune de festival dedicată lor în totalitate. La EducaTIFF, copiii vor putea vedea vineri, sâmbătă și duminică, de la 11.00, filmele Blanka, Societatea secretă din orașul-supă și Vezi să nu!. Proiecțiile de seară vor începe la 18.00 și 20.00. Printre filmele programate la Librăria Habitus se regăsesc Amy, un film tulburător despre viața interpretei Amy Winehouse, Janis Joplin: Little Girl Blue, documentarul Imagini din vis (r. Sorin Luca), despre părintele muzicii electronice din România, Rodion G.A., și Never Ending Story (r. Remus Achim) povestea unuia dintre primele mari concerte ale Loredanei după Revoluție, show-ul Dragoste.
***
TIFF Sibiu 2016 este un eveniment organizat de Asociaţia Festivalul Internațional de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerului Culturii și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu.

0 comentarii: