Dacă
v-am spune că se poate călători în timp, ați crede că e totul o mare
conspirație. Însă noi am plecat din România - Europa 2017, iar după
douăzeci și ceva de ore, am ajuns în România Americii Centrale, cu doar
vreo 20 de ani înapoi în timp. Această țară se chema CUBA!
Dacă
nu ești atent, te poți sui într-o mașină din anii ’50 și descoperi că e
o înscenare! Cum? Vă vom dezvalui totul în seara zilei de 10 aprilie,
ora 19:30, la Journey Pub and More (Str. George Enescu nr. 25).
FB event
Au decoruri false. De exemplu, au pus plante pe stâlpi de beton și pe
fire electrice, spunând că trăiesc cu aer, soare și apă adunată în urma
ploilor!
Ne-au povestit despre un politician care era șeful băncii centrale, dar venea și muncea
în fabrică! O utopie! Fără coloane oficiale, fără contracte cu statul,
fără privilegii. Parcă Che Guevara ziceau că îl cheamă! Și cică, până
la urmă, l-au împușcat oamenii răi!
Sunt mulți "actori" care
merg pe stradă și se prefac că stau pe internet. Păi noi nu știm că în
anii aceia nu exista internet? Culmea este că am plătit ca să mă prefac
și eu!
Cel care va povesti despre aventurile exotice și
contrastante va fi Edward Răzvan, care în 2013 și-a pus visul la bătaie
și astfel a luat naștere proiectul Terra incognita, o comunitate a
pasionaților de călătorie care a crescut organic, doar cu ajutorul unei
pagini de Facebook și fără publicitate.
Cine este Edward
Răzvan? Un călător prin viață și prin lume, tată, soț, fiu și nepot, un
voluntar și un profesor, un ghid și un antrepenor și, nu în cele din
urmă, un prieten. Sau, așa cum ne mărturisește despre el, „eu sper să
fiu un om și atât”.
Dacă vreți să știți cât durează două minute
cubaneze (au rata lor de conversie), dacă vreți să înțelegeți despre
cum cubanezii vor să trăiască în SUA, deși sunt convinși că cei mai mari
dușmani sunt americanii, dacă vreți să aflați despre cum 90+20=100 și
multe alte detalii despre viața din CUBA, ne vedem pe 10 aprilie, la
19:30, la Journey Pub!
Recomandăm, cu căldură, efectuarea unui
scurt și rapid apel telefonic la 0752285286, pentru a putea fi sigur că
aveți un loc rezervat în sala UP ABOVE, Journey Pub and More, unde se va
ține evenimentul! Participarea la eveniment se face în limita a 100 de
locuri disponibile!! Pentru o bună acomodare în sală, încercați să
veniți cu o jumătate de oră înainte de începerea evenimentului!
Organizator eveniment: Terra Incognita
Parteneri Media: haicusori.com,
Orasul Vorbeste, Radio Guerrilla, RomaniaPozitiva.ro, Gratuitor.ro,
Pierdut prin lume, Munteanu, Filme-carti.ro, Bookblog.ro,
ChestiiUrbane.ro, Urban.ro, Literaturapetocuri.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu