Festivalul Enescu lansează apelul pentru proiecte pentru Bucureștiul Creativ 2017, a cărui temă este “Lumina din inima Bucureștiului”



Bucureștiul Creativ se desfășoară în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2017 (2 – 24 septembrie) și transformă Capitala prin creație (lucrări de artă contemporană, proiecte interactive în spațiul public, expoziții sau ateliere), aplicațiile fiind deschise atât pentru instituțiile publice, companii și ONG-uri, cât și pentru artiști și persoane fizice. 

Festivalul Enescu 2017 invită artiștii, organizațiile private și instituțiile publice să pună în lumină Bucureștiul pentru a ajunge împreună în inima lui, locul unde se împletesc la infinit magia și creația, cu o serie nouă de proiecte, care să fie prezentate în cadrul „București Creativ”, în timpul Festivalului George Enescu 2017.

Proiectele pot fi depuse începând de astăzi, 22 martie 2017, până pe data de 15 iunie 2017, cu condiția respectării temei artistice și a condițiilor de participare de mai jos:
Tema artistică a Bucureștiului Creativ 2017
Proiectele trebuie să fie inspirate sau să aibă o legătură fie cu tema muzicală a ediției din acest an a Bucureștiului Creativ, Sonata pentru Violoncel și Pian în Fa minor, Op.26 de George Enescu, sau cu tema Festivalului Enescu 2017, ediție care și-a propus să pună într-o nouă lumină muzica și creația lui George Enescu, precum și muzica clasică. Ca parte a acestui demers, Festivalul va pune tehnologia în serviciul muzicii clasice și al creativității, prezentând lucrări cunoscute, într-o nouă abordare;  va aduce în prim-plan muzica contemporană, invitând pentru prima dată la București pe unii dintre cei mai cunoscuți compozitori ai momentului; va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră istorică în Festival -, și va acorda matematica la sunetul muzicii, printr-o expoziție în premieră.

Vor fi selectate acele proiecte artistice care vor fi gândite astfel încât să ajute publicul larg și vizitatorii lor să descopere sau să creeze lumina din inima orașului. Ce înseamnă “lumină” pentru Enescu 2017? Festivalul oferă liniile orientative de mai jos, dar așteaptă  propuneri cât mai creative și îndrăznețe, pentru a transforma din nou capitala, sub semnul lui Enescu:
· Unde există magie, există lumină: de fiecare dată când aducem o lumină nouă în viața noastră, descoperim o dimensiune, o perspectivă neexplorată. Adică ne îmbogățim, creăm, învățăm, simțim. Festivalul Enescu 2017 surprinde, și în același timp își păstrează structura și abordarea solide care l-au consacrat. Lucrurile pe care le știam, le vedem altfel.
· Lumină. Înnoire. Descoperire. Acestea sunt cuvintele cu care începe o experiență nouă. Lumina este antidotul umbrelor și al întunericului. Într-o lume înnegurată de frică și agresivitate, Festivalul Enescu este o sursă de lumină în viața noastră. Pentru că, așa cum spunea George Enescu, vorbește limba inimilor: “Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor.”

Cine poate participa la București Creativ 2017
Sunt încurajate abordările integrative care reliefează puterea creației, a muzicii sau a experienței enesciene și o completează cu valoarea unor aspecte nedescoperite sau redescoperite ale Bucureștiului ca spațiu urban și aduc o nouă lumină orașului și comunității.
Pot participa instituții publice, companii, ONG-uri, artiști, persoane fizice.
Proiectele din cadrul Bucureștiului Creativ vor fi grupate în:
1)     Grădina Festivalului: cuprinde spațiile verzi din fața Ateneului Român și a Sălii Mari a Palatului.
2)    Orașul Festivalului: locații din spațiul public (Piața Roma, Piața Sf.Anton, Piața Colțea, Băneasa Shopping City, Sala Radio) și alte spații posibile propuse de aplicanți și de parteneri.
3)   Festivalul meu: companii/ asociații/ organizații/ furnizori de produse și servicii pot participa la Bucureștiul Creativ prin realizarea de produse și oferte speciale cu ocazia Festivalului.

Ce tip de proiect poate fi înscris?
De la abordările din zona de artă contemporană, la instalații destinate spațiului public, lucrări care includ un mix de sunet și imagine, integrând lumina, perspective de arhitectură sau abordări care încurajează redescoperirea orașului într-un mod creativ. De asemenea, abordări care includ și arte precum fotografia și artele plastice, precum și ateliere tematice.
Propunerile vor fi însoțite de o motivație a racordării tematicii proiectului la abordarea propusă de Bucureștiul Creativ 2017, precum și legătura cu magia creației, a Festivalului și a muzicii enesciene. În ce fel proiectul ne dezvăluie lumina din inima Bucureștiului?
O listă a proiectelor selectate în ediția precendentă a Bucureștiului Creativ poate fi consultată aici . Abordarea pentru ediția 2015 a fost: Provocarea unui geniu: Descoperă-l pe Enescu.

Regulament 

.1. Toate proiectele participante la selecție vor fi finanțate fie din sursele proprii ale fiecărui aplicant în parte, fie din sponsorizările atrase de aceștia pentru implementarea proiectelor propuse. Sponsorii proiectelor selectate pentru ediția de anul acesta a Bucureștiului Creativ vor primi din partea organizatorilor Festivalului expunere și vizibilitate după cum urmează:

> Pe pagina Bucureștiului Creativ de pe site-ul Festivalului;
> În articolele publicate pe site-ul Festivalului la secțiunea Bucureștiul Ceativ;
> Sponsorii fiecărui proiect selectat să participe la Bucureștiul Creativ pot fi menționați la finalul clipului de prezentare care va fi realizat de fiecare aplicant în parte, în măsura în care aplicanții aleg să facă astfel de materiale. Clipurile vor fi postate pe pagina de Facebook a Festivalului și vor fi incluse și în articolele de prezentare ale acestora de pe siteul Festivalului la secțiunea Bucureștiul Creativ;
> La locul de desfășurare al fiecărui proiect în parte, autorii proiectului pot include un vizual care să cuprindă descrierea acestuia și sponsorii;
> Pe pliantele Bucureștiului Creativ produse de Festivalul Enescu;
> Pe materialele care vor fi tipărite pentru fiecare proiect în parte din bugetul de proiect – în cazul în care aplicanții vor realiza și tipări astfel de materiale (ex.: afișe, pliante și alte materiale care au legătură cu proiectul în sine și vor fi distribuite la fața locului);
> În comunicarea pe care o va face fiecare aplicant proiectului său pe canalele pe care le are la dispoziție.
Notă: În situația în care proiectul nu va fi finanțat din resursele proprii ale organizatorului acestuia, fiind necesară atragerea de sponsorizări, organizatorul proiectului respectiv va purta discuții preliminare cu sponsorii avuți în vedere, obținând din partea acestora un acord informal de sponsorizare a proiectului în cazul în care acesta va fi selectat pentru includerea în Bucureștiul Creativ – ediția 2015.
2.Aplicanții vor propune în formularul de aplicare locația dorită pentru desfășurarea proiectului, alegând dintre cele deja existente (spațiile verzi din fața Ateneului Român și a Salii Mari a Palatului, Piața Romei, Piața Sf.Anton, Piața Colțea, Băneasa Shopping City, Sala Radio), sau propunând o locație nouă, în cazul în care au autorizație/ aprobare pentru ea. Decizia finală de amplasare va fi a organizatorilor. Organizatorii vor urmări sa facă asocieri potrivite de mesaje si obiecte amplasate în spațiul public, neținând cont de criterii comerciale.
3.Este exclusă și interzisă orice folosire și modificare a brandului Festivalului Enescu. Obiectele ce vor alcătui decorul proiectelor selectate vor avea o etichetare care va marca participarea acestora la Bucureștiul Creativ și asocierea cu Festivalul Enescu, conform regulilor de identitate vizuală a acestuia.
4.Este exclusă și interzisă orice promovare a brandului propriu al organizatorului proiectului sau al sponsorilor acestuia prin obiectele ce alcătuiesc decorul proiectului. Obiectele/ vizualurile create sunt un dar adus comunității. Organizatorul și sponsorii proiectului vor fi identificați pe un panou separat, în asociere cu Bucureștiul Creativ și cu Festivalul Enescu, care va cuprinde și descrierea succintă a proiectului.
5.Este exclusă și interzisă orice promovare a unui produs sau serviciu comercial pe obiectele de decor/vizualurile din cadrul Bucureștiului Creativ.
6.Este permisă dezvoltarea unor strategii de promovare a proiectelor de către organizatorii acestora. Festivalul va susține promovarea proiectelor selectate prin canalele proprii, inclusiv printr-o secțiune de site propriu si interacțiune online/offline. Definirea Festivalului și a Bucureștiului Creativ în comunicarea aplicanților va fi corespunzătoare celei promovate de organizatorii Festivalului.

Calendar

22.03.17               lansare apel public de participare la Bucureștiul Creativ

15.06.17               termen final pentru primirea proiectelor, în urma apelului public
1.07.17                comunicarea proiectelor selectate să participe la Bucureștiul Creativ 2017
26.08-1.09            montarea proiectelor
2-24.09                  desfășurarea proiectelor/evenimentelor
25-26.09               demontarea proiectelor

Cum se aplică.
Cei care doresc să depună proiecte pentru a fi supuse selecției de anul acesta pentru Bucureștiul Creativ vor completa și transmite formularul online de aplicație de pe site-ul Festivalului până la data de 15.06.2017, urmărind în descrierea proiectului respectarea integrală a Regulamentului de mai sus. După trimiterea online a Formularului de aplicație pentru Bucureștiul Creativ, managementul programului va trimite un e-mail organizatorului proiectului prin care va confirma primirea acestuia. În cazul în care nu se primește confirmarea în termen de 72 de ore este necesară semnalarea acestui fapt prin e-mail la: bucuresticreativ@festivalenescu.ro.

După selecție

Proiectele selectate vor fi comunicate direct organizatorilor acestora la data de 13.06.2017, urmând a fi anunțate și pe site-ul Festivalului la secțiunea Bucureștiul Creativ într-un articol special pe această temă.

În perioada imediat următoare, organizatorii proiectelor selectate vor pregăti și transmite către echipa Bucureștiului Creativ planificarea activităților pentru implementarea proiectului pentru perioada 26.08-1.09, urmând să prezinte raportări periodice, la date ce vor fi comunicate fiecărui organizator în parte, a stadiului în care se află pregătirile.  De asemenea, pentru proiectele selectate, organizatorul fiecărui proiect este invitat să realizeze un videoclip de maxim 3 minute în care va prezenta proiectul publicului căruia se adresează. Aceste videoclipuri pot fi realizate si cu telefonul mobil. Ele vor fi transmise pe canalele de social media ale Festivalului, organizatorul proiectului putând să îl popularizeze și prin mijloace de comunicare proprii.

.Desfășurarea din teren

Organizatorul fiecărui proiect care va fi selectat pentru ediția de anul acesta a Bucureștiului Creativ este responsabil de montarea / demontarea tuturor elementelor proiectului în spațiile outdoor sau indoor și de menținerea acesora în condiții optime pe toată durata Festivalului.

De asemenea, echipa desemnată de organizatorul proiectului pentru buna desfășurare a acestuia din timpul Festivalului va fi responsabilă de derularea conform planului a tuturor activităților și evenimentelor proiectului și va fi, de asemenea, responsabilă pentru siguranța publicului participant la activitățile/evenimentele respective.
 Informații în detaliu despre București Creativ 2017 sunt disponibile și online, pe site-ul www.festivalenescu.ro, la secțiunea București Creativ.

0 comentarii: