100 obiecte iconice de design polonez la București

Locomotiva, fotoliul, aparatul de fotografiat sau bicicleta - toate acestea, pentru a fi confortabile, estetice și funcționale trebuie să fie bine proiectate. Convinge-te cum a schimbat designul viața polonezilor în ultimii 100 de ani vizitând expoziția „Manual de design polonez”, care va fi prezentată în cadrul Romanian Design Week, în perioada 18-27 mai, în cel mai mare și mai premiat spațiu creativ din București - NOD Makerspace/Mater.

Cum să prezinți cei 100 de ani de design polonez limitându-te doar la 100 de obiecte? Cum să le alegi pe cele mai importante și cum să eviți tentația de a arăta doar embleme? Cum să arăți diversitatea domeniilor cu care se ocupă designul? Institutul „Adam Mickiewicz”, curatoarea Ewa Solarz și grupul de ilustratori cu care au colaborat au acceptat această provocare și au pregătit o expoziție care face o călătorie prin cei 100 de ani de design polonez. Mulțumită colaborării cu Institutul Polonez din București, expoziția  „Manual de design polonez” poate fi văzută primăvara aceasta în capitala României în cadrul celui mai important eveniment dedicat proiectării - Romanian Design Week. Expoziția poloneză va fi cea mai mare expoziție străină care va însoți evenimentul anul acesta.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 19 mai, la ora 17.00, la NOD Makerspace (str. Splaiul Unirii nr. 160). Va fi urmat de concertul lui Dominik Strycharski, muzician polonez, compozitor și performer, care creează jazz contemporan sub multele sale forme eclectice, precum și muzică contemporană, post-hip-hop, noise sau muzică pentru spectacole de teatru. Concertul va începe la ora 18.00 și va avea loc la Deschis Gastrobar (str. Splaiul Unirii nr. 160), care se află în aceeași clădire. 

Printre cele 100 de proiecte poloneze prezentate la București, în afară de mobilier, sticlă sau porțelanuri, adică acele obiecte asociate în general cu designul, au fost incluse lucruri mai puțin evidente: jucării pentru copii, o locomotivă, un neon, un planor, un scooter, fonturi, logo-uri, și chiar și cea mai delicioasă tratație poloneză: Ptasie Mleczko, precum și inelul de cauciuc Ringo - un joc sportiv polonez. Sunt prezentate atât proiecte contemporane, cât și proiecte care au ajuns să fie numite clasice. Obiecte unicat, aproape niște opere de artă singulare, prototipuri care nu au intrat niciodată în producția de masă, dar și lucruri foarte populare care au fost folosite de polonezi în viața de zi cu zi în ultimii 100 de ani.

Expoziția, prezentată anterior în Berlin și la Budapesta, îmbină trecutul cu prezentul, arătând realizările designului polonez prin intermediul graficii contemporane poloneze. „Manual de design polonez” înseamnă totodată 100 de lucrări realizate de designeri polonezi și interpretate de 25 de ilustratori polonezi – artiști cu realizări foarte diferite: maeștri experimentați ai școlii poloneze de ilustrație, ilustratori din generația tânără și medie premiați în toată lumea, precum și tineri care abia și-au terminat studiile. Majoritatea graficienilor invitați ilustrează cărți pentru copii, lucrând în același timp cu comunicarea vizuală larg înțeleasă. Ei prezintă diferite stiluri și tehnici, pe toți unindu-i talentul imens.

Expoziția nu cuprinde doar 100 de obiecte iconice și cele 100 de interpretări vizuale ale acestora, ci și 100 de povești: despre designeri, despre nevoi, visuri, posibilități și limitări. Prezentarea proiectelor în ordine cronologică demonstrează că în istoria de 100 de ani a designului polonez anumite materiale, teme și forme se reîntorc și iau noi înfățișări. Expoziția se adresează publicului larg, inclusiv tinerei generații.

Expoziția „Manual de design polonez” poate fi văzută în perioada 18-27 mai, la NOD Makerspace / Mater din București (str. Splaiul Unirii nr. 160).
=============
Calendarul evenimentelor adiacente:
Toate evenimentele vor avea loc la NOD Makerspace/MATER (str. Splaiul Unirii nr. 160, București), iar concertul se va desfășura la Deschis Gastrobar, care se află în aceeași clădire. 

✔ 19 mai (sâmbătă), ora 17.00 – vernisajul expoziției și concertul lui Dominik Strycharski
Dominik Strycharski este un compozitor, vocalist și performer din Polonia. Creează muzică contemporană sub diferite forme, de la jazz electronic și acustic, până la muzică electronică, post-hip-hop sau improvizație. Este cunoscut pentru muzica pe care o compune pentru spectacolele de teatru.

✔ 23 mai (miercuri), ora 19.00 – prezentarea „Obiecte iconice ale designului românesc”
Conf. univ. dr. Radu Comșa, proiectant și profesor la UNArte - National University of Arts va vorbi despre proiectele care au fost piatră de temelie pentru designul românesc în ultimii o sută de ani. Prezentarea va avea legătură cu obiectele, proiectele și prototipurile poloneze prezentate în cadrul expoziției „Manual de design polonez”.

✔ 26 mai (sâmbătă), orele 16.00 și 17.30 – vizitarea expoziției „Manual de design polonez” împreună cu curatorul Ewa Solarz
Ewa Solarz, curatoarea expoziției, a fost recent declarată una dintre cele mai influente femei în designul polonez. Este autoarea unor publicații extraordinare despre design dedicate adulților și copiilor, inclusiv a cărții „D.E. S.I.G.N. ” sau a „Manualului ilustrat de design”. În București ea va face un tur al expoziției împreună cu vizitatorii.

✔ 27 mai (duminică), ora 16.00 – ateliere de ilustrație pentru copii
Reputatele ilustratoare poloneze Agata Dudek și Małgorzata Nowak de la Acapulco Studio vor arăta copiilor cum se realizează ilustrațiile pentru cărți. Cele două artiste au absolvit facultatea de grafică a Academiei de Arte din Varșovia și au proiectat identitatea vizuală a expoziției „Manual de design polonez”.
============= Expoziția a fost organizată de Institutul „Adam Mickiewicz” în cadrul programului cultural internațional POLSKA 100 care însoțește centenarul recâștigării independenței Poloniei. Programul POLSKA 100 este finanțat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național al Republicii Polone și face parte din programul multianual NIEPODLEGŁA 2017–2021 (detalii pe www.culture.pl).

Organizator: Institutul „Adam Mickiewicz” (Varșovia)
Co-organizator: Institutul Polonez din București
Curator: Ewa Solarz

Ilustratori: Jacek Ambrożewski, Edgar Bąk, Maciek Blaźniak, Katarzyna Bogucka, Ada Buchholc, Iwona Chmielewska, Robert Czajka, Agata Dudek, Emilia Dziubak, Małgorzata Gurowska, Monika Hanulak, Marta Ignerska, Tymek Jezierski, Paweł Jońca, Agata Królak, Grażka Lange, Patryk Mogilnicki, Piotr Młodożeniec, Ania Niemierko, Ola Niepsuj, Marianna Oklejak, Paweł Pawlak, Dawid Ryski, Marianna Sztyma, Ola Woldańska-Płocińska.
#PL100 #RDW2018 #RDW

0 comentarii: