LA SERAL. Actiuni de zi si de noapte | Magda Radu

Performance-ul în România: istorie și discurs actual  
O prezentare de Magda Radu  
Miercuri, 16 mai, 19.00

Prezentarea se va concentra asupra istoriei performance-ului din România, așa cum s-a configurat în sfera artelor vizuale. Discutând atât chestiuni legate de terminologie, cât și probleme privind instituționalizarea festivalurilor de performance sau tentative de teoretizare a unor trăsături specifice contextului local, această reflecție se prezintă ca un set de interogații care pot fi continuate, contrazise sau dezvoltate atât de către artiști cât și de istoricii de artă preocupați de performance. Departe de a avea pretenția unei epuizări a subiectului – care în ultima vreme a beneficiat de o atenție sporită printr-o serie de publicații dedicate unor momente și figuri importante ce au marcat traiectoria acestui mediu – perspectiva de față se va opri asupra câtorva exemple ce își dovedesc relevanța pentru discursul actual în jurul „noului performance”, fenomen care a luat recent amploare în mediul muzeal și în diverse spații dedicate artei contemporane. În contextul românesc există prea puține punți de legătură și cunoaștere reciprocă între cele două „ramuri” ale performance-ului, din zona artelor vizuale și din dans (sintagma „arte performative”, larg utilizată, se referă cu precădere la teatru și dans), deși mizele lor se pot întretăia ocazional, mai ales prin modurile hibride, radical-experimentale, în care ele conviețuiesc în contextul instituțional al artei.


Magda Radu este curatoare și istoric de artă stabilită în București, co-fondatoarea Salonului de proiecte. A editat sau co-editat mai multe cataloage de expoziții și cărți, printre care: Arta în România între anii 1945–2000. O analiză din perspectiva prezentului (2016), Dear Money (2014) și André Cadere / Andrei Cădere (2011). În ultimii ani a fost curatoare a unor expoziții organizate la Bienala ArtEnconters, Timișoara; MNAC, București; MUSAC, Leon; Spinnerei, Leipzig sau Photo España, Madrid. Este curatoarea Participării României la a 57-a ediție a Bienalei de la Veneția (2017) cu proiectul Geta Brătescu – Apariții.

Imagine: Alexandru Antik, Abandonarea pielii, 1996, Zona 2 Europa de Est, Timișoara

Performance-ul în România: istorie și discurs actual face parte din LA SERAL. Acțiuni de zi și de noapte, un program conceput de Manuel Pelmuș care pune în discuție conexiunea ce se stabilește între temporalitățile și tipurile de atenție specifice sferei dansului și a artelor vizuale, suscitând o reflecție asupra posibilităților care apar în urma constituirii acestui spațiu hibrid. Pentru mai multe informații: http://salonuldeproiecte.ro/proiecte/

-----
Salonul de proiecte este un program curatorial inițiat în anul 2011 de Magda Radu și Alexandra Croitoru. Acest program își propune realizarea unor expoziții, prezentări și dezbateri care se concentrează predominant asupra artei contemporane din România, punând producțiile tinerilor artiști într-un context local și internațional mai larg. Între 2011 și 2015 Salonul de proiecte a activat în cadrul MNAC Anexa cu sprijinul Muzeului Național de Artă Contemporană din București. Începând cu toamna lui 2015 programul funcționează exclusiv prin intermediul Asociației Salonul de proiecte. Echipa: Alexandra Croitoru, Magda Radu, Ștefan Sava, Alina Bucur.
Salonul de proiecte
Tipografia Universul, Corpul B, Etaj 1
Ion Brezoianu 23 – 25, București, România
Joi – Duminică / 15.00 – 19.00

www.salonuldeproiecte.ro
http://www.facebook.com/SdeProiecte

0 comentarii: