Galeriile Artmark: Cine sapă “Groapa” altuia…


Cine sapă “Groapa” altuia…
 
Licitația patrimoniului Eugen și Marga Barbu
Online Only
Marţi, 8 mai2018, Ora 19.30
 
Director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist, om politic român. Vocal, polemic, incomod, conflictual, Eugen Barbu a rămas definitiv în literatura română prin romanul său “Groapa”, dar şi prin publicaţia "România Mare". Marga Barbu, cunoscută actriţă de film şi teatru, i-a fost alături o bună parte din viaţă. 
 
Nu este o noutate că scriitorii s-au tot certat, indiferent de epocă. Dispute care nu prea aveau legătură cu opera sau cu ideile lor, ci cu grupurile de interese din care făceau parte. Este şi cazul linşajului public şi acuzele reciproce dintre Eugen Barbu şi nu mai puţin bătăiosul Zaharia Stancu.Unde exista compatibilitate de idei? O putem vedea chiar în biblioteca lui Barbu în dedicaţiile olografe ale autorilor pentru el: Manifest pentru sănătatea pământului”, de Adrian Păunescu,București, 1980(preţ de pornire 20 €) sau ”Aforisme”, de Corneliu Vadim Tudor, București, 2002 (preţ de pornire 20 €).
 
Pe de o parte intrigile lui Eugen Barbu, pe de altă poveştile romanţate ale Margăi Barbu, năbădăioasa hangiţă Aniţa din filmele cu haiduci care au fascinat generaţii la rând.
Inedit, Jurnalul intimal Margăi Barbu(preţ de pornire 25€)!
Nu lipseşte nici celebra“Pălăriedin fetru” (preţ de pornire 100 €), purtată în filmul "Haiducii lui Șaptecai" de către frumoasa actriţă.
 
Licitația patrimoniului Eugen și Marga Barbu din data de 8 mai aduce la lumină obiecte şi documente inedite care oglindesc viaţa celebrului cuplu: jurnale intime, manuscrise, cărţi, fotografii, piese de mobilier, precum şi misterioasa pipă a lui Eugen Barbu, „pe care nimeni n-a văzut-o fumegând” vreodată.

0 comentarii: