1349 pentru prima data in Romania, Bolzer si Mgla la Rockstadt Extreme Fest 2019


1349 (Norvegia), Bölzer (Elveția) și Mgła (Polonia) sunt cele mai noi nume confirmate la Rockstadt Extreme Fest 2019, care va avea loc între 1 – 4 august 2019, la poalele Cetății Râșnov.

1349, care va cânta în premieră în România, este un nume foarte cunoscut pe scena black metal internațională. Formația își trage numele de la anul în care „Moartea Neagră” a ajuns în Norvegia - „Moartea Neagră” (ciuma) a fost una din cele mai violente pandemii din istoria lumii (a izbucnit, probabil, în Asia Centrală prin 1330, răspândindu-se în Europa după anul 1347 și atingând Norvegia în 1349. Se spune că această epidemie a omorât între 30–60% din populația europeană de atunci, trebuind să treacă alți 200 de ani pentru ca numărul de locuitori de pe continent să revină la cifrele de dinaintea pandemiei).

Bazele formației au fost puse în 1997 de Ravn (voce și tobe), Tjalve (chitară) și Seidemann (bas) - foști membri ai trupei Alvheim - în1999 alăturându-li-se și Idar „Archaon" Burheim. Primul material a apărut la începutul lui 2000, Frost de la Satyricon (ulterior membru permanent) fiind rugat să contribuie pe partea de tobe. Curând după aceea au semnat cu label-ul Candlelight Records și au lansat albumul de debut, „Liberation” (2003), ce îmbină peisajul sonor „old school” cu ritmuri total noi. Au urmat „Beyond the Apocalypse” (2004) și „Hellfire” (2005), turnee prin Europa și în America de Nord (2006) ca opening act pentru legendara trupă Celtic Frost, care tocmai se reunise. 2009 a venit cu un material nou, diferit față de cele cu care norvegienii își obișnuiseră publicul, „Revelations of the Black Flame”, care explorează ritmurile mai lente și adâncimile profund întunecate ale black metal-ului, în timp ce păstrează amprenta muzicală specifică trupei. 

Imediat după aceea, 1349 a lansat „Demonoir”, sub Indie Recordings, album ce îmbină perfect tenebrele genului cu o energie explozivă. Materialul și-a lăsat amprenta asupra black metal-ului internațional prin întunecimile sinistre, întărite de veninul agresiv al versurilor și de intensitatea ritmului și al sound-urilor prezente aici. Următorul album de studio, „Massive Cauldron of Chaos”, este considerat de trupă mai direct și mai profund decât orice au creat anterior, cu o întunecime mult mai amenințătoare și adâncimi mai grele - discul fiind descris ca având un sound mult mai bun și mai viu.

1349 a cântat alături de unele dintre cele mai cunoscute nume ale scenei extreme, precum Behemoth, Goatwhore, Cannibal Corpse, Skeletonwitch sau Lecherous Nocturne, fiind o prezență mult așteptată la unele dintre cele mai importante festivaluri de profil (Wacken Open Air, Summer Breeze Open Air etc.)

Bölzer este unul dintre cele mai interesante nume ale undergound-ului extrem european. Înființată de Okoi Jones și Fabian Wyrsch în 2008, în Zürich, Elveția, trupa a devenit cunoscută pentru îmbinarea neconvențională a death metal-ului cu puternice influențe atmosferice, cu tonalități venite din cele mai întunecate colțuri ale black și doom metal-ului și presărate de teme lirice dominate de moarte, ocultism, păgânism, ritualuri sau dualitate. Deși, inițial se dorea ca Bölzer să fie un trio, formula câștigătoare a fost cea a unui duo - chitară, tobe și voce.

Numele formației, un verb din germana vorbită în Elveția ce derivă din cuvântul „bolzen”, este greu de tradus în altă limbă într-un singur cuvânt. Are un înțeles similar cu „cel care strivește” sau „buldozer”, membrii trupei spunând că poate fi definit drept „o forță puternică, o lovitură care nu ține cont de consecințe. Ceva care nu are țintă, ci este doar o manifestare haotică a energiei, o forță a haosului, a vieții și a morții”.  

Succesul demo-ului lor, „Roman Acupuncture” lansat în 2012 („Roman Acupuncture” nume care face, în mod creativ, referire la crucificare), le aduce o colaborare cu Iron Bonehead Records și un nou material apărut chiar în următorul an.

EP-ului „Aura”, foarte apreciat de fani și de critica de specialitate, a fost descris frecvent drept unul dintre cele mai bune materiale metal lansate în 2013, o „gură de aer proaspăt” (publicații de profil precum NPR Music sau Stereogum – unul dintre cele mai respectate site-uri de muzică din Marea Britanie). Stereogum, spre exemplu, a spus despre piesele formației: „hype-ul generat de materialele produse de Bölzer au crescut la cote alarmante”. Au urmat EP-ul „Soma” (2014, văzut drept continuare a drumului către cele mai adânci tenebre început cu „Aura”), albumul „Hero” (2016) și „C.H.A.O.S. ” (split album) în 2017 - toate materialele fiind primite cu entuziasm de critică și fani deopotrivă.  

Polonezii de la Mgła sunt una din cele mai bune trupe de black metal din noul val, fiind cunoscuți pentru sound-ul extrem de bun, sincronizare perfectă în show-urile live, mister şi black metal atmosferic. Trupa a fost înființată în 2000, la Cracovia, Polonia, de Mikołaj "M." Żentara (voce, bas și chitară), căruia i s-a alăturat apoi Darkside (Maciej Kowalski – la tobe), numele trupei însemnând „ceață” în poloneză.

Datorită amprentei muzicale specifice, cu tente de melodic black metal, Mgła a reușit foarte repede să atragă fani atât din zona iubitorilor genurilor extreme, cât și din cea a adepților sound-urilor alternative. După ce au lucrat mai multe EP-uri, trupa a lansat trei albume de studio: „Groza” (2008), „With Hearts Toward None” (2012) și „Exercises in Futility” (2015) – ultimul fiind considerat de critica muzicală drept o adevărată revelație, având un sound mult mai incisiv decât în materialele anterioare. „Exercises” a fost imediat remarcat de publicațiile internaționale de profil, revista online americană pitchfork.com descriindu-l ca „maiestuos, nihilist și extatic”, iar publicația Noisey incluzându-l pe lista celor mai bune albume din 2015.  
                                                                      
Pe scena de la poalele Cetății Râșnov, 1349, Bölzer și MGLA vor cânta alături de Paradise Lost (Marea Britanie), Hypocrisy (Suedia), Asphyx (Finlanda), Schammasch (Elveția), Ektomorf (Ungaria) și de Korpiklaani (Finlanda). Noi nume consacrate în industria muzicală internațională vor fi anunțate în curând.

Abonamentele pentru ediția 2019 s-au pus în vânzare în rețeaua iaBilet și pe iabilet.ro.
Perioadele de vânzare a abonamentelor la REF 2019 sunt:
·         Pre-sale 4: include 1.000 de abonamente cu prețul de 300 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 20 ianuarie 2019;
·         Pre-sale 5: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 330 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 17 martie 2019;
·         Pre-sale 6: va include 1.000 de abonamente cu prețul de 360 lei/ buc., valabil până la epuizare, dar nu mai târziu de 16 iunie 2019;
·         După data de 16 iunie 2019 și în timpul festivalului abonamentele vor costa 390 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2019 vor fi disponibile și bilete pe zi, care vor fi puse în vânzare aproximativ cu 1 lună înainte de începerea festivalului la pretul de 220 lei. Mai multe detalii despre acestea vor putea fi oferite în la acel moment.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Cea de-a șaptea ediție a Rockstadt Extreme Fest, unul din cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud Est si cel mai cunoscut festival de metal din Romania, va avea loc la poalele Cetății Râșnov - terenul de Biatlon de la baza cetății.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2019: http://bit.ly/RockstadtExtremeFest2019_FacebookEvent

0 comentarii: