Arta urbană ia tramvaiul în Capitală
Începând de luni, 12 noiembrie, peisajul bucureștean va fi colorat, timp de un an, de două tramvaie speciale. Aspectul inedit al celor două vehicule este rezultatul colaborării României, Greciei, Spaniei și Suediei la realizarea proiectului de artă urbană „Călători printre culori” şi înfățișează diverse elemente culturale specifice acestor țări.
Proiectul este organizat de Institutul Cultural Român, Fundaţia Culturală Greacă şi ambasadele Spaniei şi Suediei la București, în parteneriat cu Societatea de Transport București şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS, și se înscrie în seria evenimentelor derulate de clusterul EUNIC ROMANIA.
Iniţiativa îşi propune să promoveze imaginea şi patrimoniul cultural al celor patru ţări prin intermediul artei urbane şi, totodată, să familiarizeze publicul Capitalei cu acest nou fenomen, care contribuie semnificativ la revitalizarea estetică a oraşului.
Bucureştenii sunt invitaţi în număr cât mai mare să descopere diversitatea culturală a statelor participante într-un spaţiu mai puţin obişnuit, acolo unde liniile de tramvai intersectează imaginaţia şi originalitatea artiştilor urbani.
Alegerea tramvaiului ca suport pentru realizarea picturilor nu este întâmplătoare. Unul dintre obiectivele proiectului este acela de a încuraja călătoria cu acest vehicul nepoluant, care poate transporta atât călători, cât şi creaţii artistice, aducând astfel arta mai aproape de oameni, în general, şi de publicul tânăr, în special. În acest sens, elevi ai Liceului de artă „Dimitrie Paciurea” din Capitală vor avea posibilitatea de a deprinde tehnica pictării cu graffiti în cadrul atelierelor care se vor desfăşura pentru decorarea celor două tramvaie.
Tramvaiele, care vor circula pe liniile 1 şi 10, vor fi pictate de unii dintre cei mai cunoscuţi artişti români în domeniu. Alexandru Ciubotariu, cunoscut drept Pisica Pătrată, va picta unul dintre cele două tramvaie, fiind autorul imaginilor reprezentative pentru Grecia şi România.
Cel de-al doilea tramvai, chiar dacă nu se va opri nici în Spania, nici în Suedia, va oferi călătorilor o plimbare imaginară prin ţările respective, prin intermediul lucrărilor realizate de colectivul de artişti urbani Sweet Damage Crew şi Ovidiu Mihai, cu numele de artist Obie Platon.
Aşadar, bucureştenii şi turiştii, de la mic la mare, sunt invitaţi sã se bucure de varietatea culturală a Europei printr-o călătorie cu tramvaiul în Bucureşti.
Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/282142542641231/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu