Incepand de azi Morometii 2 se vede in toate cinematografele din tara


Cel mai așteptat film al anului, Moromeții 2, a fost lansat oficial astăzi, 16 noiembrie, pe marile ecrane din România. În prima săptămână de proiecții filmul va putea fi văzut în peste 50 de orașe, în 88 de săli de cinema. Programul primei săptămâni se regăsește aici.

Încă de la sfârșitul lunii octombrie, echipa filmului a pornit într-o caravană prin țară și a trecut deja prin 25 de orașe, în care s-au organizat proiecții speciale ce au rulat cu casa închisă. Filmul a fost primit cu aplauze și entuziasm de un număr record de peste 20.000 de spectatori.

Turneul de promovare pornit de distribuitorul Transilvania Film și-a propus să ajungă în cât mai multe orașe, organizându-se proiecții și în spații alternative de cinema astfel încât pelicula să poată fi văzută de cât mai mulți spectatori. Astfel, chiar și după lansarea oficială, caravana își continuă traseul, urmând să mai treacă prin următoarele orașe, în care filmul va putea fi văzut în prezența echipei: Târgu Mureș (17 noiembrie, Cinema Arta & Cinema City), Alba Iulia (17 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor) și Brașov (18 noiembrie, Cinema ONE), Pitești (20 noiembrie, Cinema City & Cinema Trivale), Râmnicu Vâlcea (21 noiembrie, Cinema City), Botoșani (22 noiembrie, Cinema Unirea), Suceava (22 noiembrie, Cinema City), Gura Humorului (23 noiembrie, Casa de cultură), Bacău (24 noiembrie, Cinema City), Galați (25 noiembrie, Cinema Profesor Ioan Manole & Cinema City),  În plus, au mai fost anunțate proiecții speciale în Reghin, Roman, Slatina, lista fiind încă deschisă.

La București Premiera de Gală  a avut loc la Sala Palatului, unde cei peste 4000 de oameni prezenți au făcut ca cea mai mare sală de evenimente din România să pară neîncăpătoare, iar la finalul proiecției actorii și echipa au fost aplaudaţi minute în şir.

Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, iubitele personaje ale lui Marin Preda, sub regia aceluiași Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru și este semnată de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din România.

Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi. Trailer-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.

Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale publicul îi va vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii).

Cristian Niculescu este scenograful care a refăcut casa Moromeților după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost recreat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu și Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Șirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeași Dana Bunescu, câștigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj și sunet. Machiajul și coafura sunt semnate de Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu. Fotograful afișului oficial este Alex Gâlmeanu.

***
Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România. 

Cu sprijinul: Cinema City, Banca Transilvania, Timișoreana, Aqua Carpatica, Auchan Retail Romania, Catena, Țiriac Auto.

Asigurator oficial: AEGON

Recomandat de: Europa FM.

0 comentarii: