Au ieșit scântei la ediția cu numărul 2 a Red Bul Music SoundClash România. Chiar dacă hip-hop vs. pop sună a luptă grea, Loredana și Grasu XXL s-au avântat în bătălie fără nicio teamă. Au fost și dueluri verbale, și replici tăioase zvârlite de la o scenă la alta, și zvâc, și poante, dar mai presus de toate au fost mii de fani care au dat muzicii ce-i al muzicii: indiferent de partea cui au intrat în Sala Polivalentă, au strigat pân-au răgușit pentru cel mai bun.
THE WARM UP
Red Bull Music SoundClash ediția cu numărul 2 a-nceput cu un warm-up asigurat de veteranul Dj Undoo. La 8 trecute fix, MC Adrian Despot și-a făcut intrarea într-o sală ușor amorțită de vremea neprietenoasă și-a dat startul oficial al competiției. Ca să fie clar de la început care sunt taberele, cei doi artiști au cântat câte trei melodii din repertoriul propriu. Grasu XXL, unul dintre cei mai buni rapperi din România, a deschis filosofic cu piesa „Drumul spre succes”, o radiografie a industriei muzicale actuale. Pe scena opusă, fanfara Loredanei și-a făcut intrarea ca la carte, o solemnă desfășurare de forțe: atac armat cu 12 instrumentiști. O Loredana sclipitoare (și nu doar de la paiete) a rupt ritmul într-o explozie de energie cu ZigZagga, urmată de „Cârciumă de la Drum”, cântec de petrecere îndrăgit de multe dintre marile voci lăutărești ale României și „O fată singură-n noapte”, unde vocea ei catifelată și basul, „prea blând și prea dur”, i-a purtat departe pe cei prezenți.
THE COVER
La prima rundă a războiului interstelar, The Cover, DJ Undoo a lansat în eter evergreenul lui Bob Dylan, „Knocking On Heaven’s Door”. Grasu XXL a preluat tema păstrând linia melodică, dar introducând prop
THE TAKE OVER
Timp de patru piese cei doi au făcut un ping-pong muzical în care și-au furat unul altuia ritmul și versurile de sub picioare. Refrenele remixate ale Loredanei combinate cu versurile autentice ale lui Grasu XXL au dat un gust fresh poveștii muzicale Red Bull Music SoundClash. De la țigănească și latino până la ritmurile „Gettin’ jiggy wit it” Loredana a dus-o pe „Maria-Ioana” pe culmi necunoscute și, se pare că, asta a fost rețeta prin care se poate câștiga runda „The Take Over”, în aplauzele furibunde ale naționalei de handbal a României în frunte cu Cristina Neagu.
THE CLASH
Trei stiluri muzicale: jazz, muzică simfonică, rock, de abordat de cei doi adversari. DJ Undoo a început cu jazzul, prilej servit pentru Grasu XXL să o invite pe AMI pe scenă, pentru a relua live inedita lor colaborare, „Deja Vu”, o piesă despre emoții mixte, despre dragoste și ură în același timp. Pe scena de la stânga lui Despot, Loredana a adus un program de cabaret: franjuri, swing, antren.
A urmat muzică simfonică, unde Grasu XXL a aruncat în luptă artileria grea (12 intrumentiști) și viorile i-au purtat pe cei prezenți într-o altă sferă. Loredana a răspuns cu „Depărtare”, acompaniată doar la clape, cu mișcări sinuoase, senzuale. Vrajă pură.
It’s time to rock! „Știu că pot să fiu tot ce pot să fiu”, a proclamat ritos Grasu XXL, „asta-i blană de urs, hai toate mâinile sus!”. Și a ridicat un val de mâini până la scena Loredanei care și-a făcut apariția maiestuos, împrăștiind praf de zâne, cu o trenă argintie de 2 metri, răspunzând cu cel mai mare hit al ei din toate timpurile în variantă rock, inegalabilul „Bună Seara, iubite!”.
THE WILD CARD
Sau ultima șansă să zguduie sala, unde Tudor Chirilă a fost asul din mâneca lui Grasu XXL, pe superhitul „Nu am chef azi”. În contrapartidă, Loredana a dat publicului o porție de Smiley, o decizie grea pentru cei din sală.
La final, decibelii înregistrați de „aplauzometru” au dat câștig de cauză armatei hip-hop a lui Grasu XXL. Cum Red Bull Music SoundClash este, mai presus de toate, o competiție-provocare foarte prietenoasă, seara s-a încheiat cu Grasu XXL, Loredana și gazda show-ului, Adrian Despot, detașați, pe aceeași scenă, cântând „We are the champions” și cu steagul României fluturând în spatele lor.
Red Bull Music mulțumește partenerului principal Banca Transilvania.
Red Bull Music SoundClash a fost un eveniment susținut de Lidl. Powered by Kiss FM.
Rămâi la curent cu noutățile Red Bull Music SoundClash pe pagina de eveniment de pe Facebook.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu