ARTmania Festival desemnat cel mai bun festival european din 2018 la categoria Best Small Festival de catre European Festival Awards
Festivalul ARTmania de la Sibiu a câștigat trofeul categoriei „Best Small Festival” în cadrul competiției European Festival Awards, fiind singurul festival românesc care a obținut o distincție la această ediție, surclasând un număr impresionant de înscrieri și de voturi, potrivit organizatorilor evenimentului. În categoria „Best Small Festival” pot concura festivaluri care au o rată de participare pe zi de până la 10.000 de persoane, inclusiv.
Trofeul a fost înmânat Codruței Vulcu, Directorul Festivalului ARTmania și East European Music Conference, în cadrul Galei de Premiere a celei de-a zecea ediții a European Festival Awards, ce a avut loc aseară la Groningen, Olanda.
European Festival Awards este cea mai importantă competiție dedicată industriei muzicale europene, fiind lansată în 2009 de Yourope (Asociația Europeană a Festivalurilor) pentru a oferi recunoașterea profesională a industriei internaționale acelor evenimente de profil și specialiști care obțin rezultate deosebite și ridică standardele de calitate ale acestui domeniu la nivel european (standarde evaluate sub diferite aspecte, precum: health & safety, responsabilitate socială, inovație, sustenabilitate etc).
Competiția include 15 categorii, precum „Best New Festival”, „Best Indoor Festival”, „Best Small/ Medium-Sized/ Major Festival”, „Agent of the Year”, „Promoter of the Year”, „The Award for Excellence and Passion”, „The Green Operations Award” sau „The Health & Safety Innovation Award” etc.
Gala de premiere a European Festival Awards are loc în fiecare an în perioada Eurosonic Noorderslag, eveniment care include una dintre cele mai importante conferințe internaționale de specialitate dedicate industriei muzicale și unul dintre cele mai mari festivaluri de tip showcase din Europa.
„Suntem foarte onorați și bucuroși să primim din partea juriului un trofeu la acest eveniment european de tradiție. Este o certificare care ne bucură mult nu doar pentru că reprezintă o recunoaștere internațională a eforturilor depuse de echipă și de comunitatea ARTmania de-a lungul celor 14 ani de existență, ci și pentru că industria muzicală românească a fost și în acest an reprezentată și aplaudată de unii dintre cei mai importanți specialiști de profil de pe continentul nostru. Sincere felicitări tuturor participanților. Doresc, de asemenea, să mulțumesc tuturor colegilor și colaboratorilor noștri de până acum, partenerilor și sponsorilor care au crezut în noi și, bineînțeles, artiștilor și publicului care a fost alături de noi din 2006 și până azi”, a declarat Codruța Vulcu, Directorul Festivalului ARTmania și East European Music Conference.
ARTmania Festival, primul festival românesc care a dezvoltat în România ideea de îmbinare dintre artă și divertisment („entertainment”), este o platformă dedicată promovării tuturor formelor de expresie artistică inspirate din cultura rock.
De-a lungul edițiilor sale, ARTmania s-a consacrat drept principal promotor regional al proiectelor muzicale contemporane. Însă, ARTmania Festival nu înseamnă doar concerte ale unor mari formații internaționale și locale. Muzica este componenta de bază de la care a pornit totul, însă, reprezintă doar o parte din experiența pe care festivalul a dorit să o ofere iubitorilor de artă din România și din străinătate.
Încă de la începuturi, ARTmania a fost gândită ca o platformă culturală menită să ofere publicului cât mai multe evenimente și moduri de a experimenta forme variate de expresie artistică, precum: concerte, expoziții, lansări de carte sau proiecții de film. Acest spațiu comun de întâlnire al artiștilor și al publicului la nivelul sunetului, culorilor, imaginilor sau literelor, găzduit de Piață și de cetatea medievală, creează spațiul de poveste și magia care reprezintă, în esență, spiritului festivalului.
Fiind cel mai longeviv festival rock din România și una dintre mărcile cu cea mai îndelungată tradiție de pe scena culturală regională, ARTmania și-a conturat propria identitate prin intermediul unui concept îndrăzneț și al unui ambient special: Piața Mare a uneia dintre cele mai frumoase cetăți medievale din Estul Europei.
ARTmania explorează mereu drumuri noi, capitalizând experiența edițiilor anterioare, când pe scena festivalului au urcat o serie de artiști și de trupe importante, de la Steven Wilson, Peter Hammill, Serj Tankian și Devin Townsend, la Die Toten Hosen, Nightwish, Within Temptation, HIM, Tarja Turunen, The Gathering, The Sisters of Mercy, Anathema, Apocalyptica, Lacuna Coil, Helloween, Lacrimosa, Poets of the Fall sau Deine Lakaien, printre mulți alții.
ARTmania Festival este membru fondator AROC - Asociația Română a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale, care-i are ca membri fondatori pe cei mai importanți promoteri din România, precum Emagic, Events, Electric Castle, Summer Well sau Twin Arts, printre alții.
Pe scena ARTmania Festival 2019 din Piața Mare a Sibiului, Architects (UK) vor urca alături de Dream Theater (SUA), Opeth (Suedia), Alcest (Franța), Madrugada (Norvegia), Wardruna (Norvegia) și Myrkur (Danemarca), alte nume de pe scena muzicală internațională urmând să fie anunțate în viitor.
Abonamentele pentru ediția 2019 a Festivalului ARTmania s-au pus în vânzare pe website-ul oficial, www.artmaniafestival.ro.
În perioada festivalului ARTmania are loc și East European Music Conference, prima conferință internațională de la noi dedicată profesioniștilor din industria muzicală. Ajuns la cea de-a treia ediție, evenimentul reprezintă locul de întâlnire al industriei muzicale românești cu unii dintre cei mai mari operatori europeni și unii dintre cei mai importanți specialiști din domeniu.
Facebook Event ARTmania Festival 2019: http://bit.ly/OfficialFacebookEvent_ARTmaniaFestival2019
Facebook Page ARTmania Festival: https://www.facebook.com/ARTmania.Festival/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu