Galeriile Artmark: “Muzeul” românesc din Olanda


Licitația colecției de artă românească a bancherului olandez Anthony van der Heijden
Joi, 31 ianuarie 2019, ora 19:30, Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță

Anthony van der Heijden a simțit o afinitate deosebită pentru cultura românească: “Încă de la sosirea mea, am avut un interes puternic față de cultura românească, iar prin intermediul băncii am susținut numeroase organizații culturale, sprijinind, de exemplu, restaurarea frescelor din biserici precum Mănăstirea Horezu. Întotdeauna am considerat că orice organizație care dorește să aibă succes într-o anumită țară trebuie să-i susțină cultura. În același timp, iubesc arta și am rămas vrăjit de lucrările artiștilor români.”

Colecția Van der Heijden a luat naștere odată cu primele vizite la mănăstiri, mai întâi în București, apoi în jurul lui, continuând în nordul și în centrul țării. Dl. Van der Heijden: “Aceste descoperiri au sporit interesul meu pentru icoane și în special pentru pictura ortodoxă. Și astfel, am început să colecționez. Mai întâi icoane, apoi desene, porțelan etc. Deci [colecția reunește lucrări de] Baba, Grigorescu, Tonitza, Pallady, Ciucurencu, Iser, Pacea, Piliuță, Băncilă, Bernea, Câlția, Covaci, Gheorghiu, Grigore, Musceleanu, Mladin, Damian, Atomei, Grant, Verona, Achițenie, Rădulescu, Ilfoveanu, Mărginean, Pelmuș, Ressu, Adam și alții. Ei au un loc de cinste în colecția mea și sunt mult admirați de familie, prieteni și alții.”

Colecția a fost construită într-o perioadă de aproximativ 10 ani. Majoritatea picturilor au fost achiziționate direct de la pictori. Fiecare achiziție este legată de o anecdotă, spune Van der Heijden: “Vizitam săptămânal diferiți pictori din România, aducând întotdeauna cu noi o sticlă de vin pentru a rupe gheața. Negocierile cu pictorii erau, de obicei, o telenovelă în sine, dar ne despărțeam mereu prieteni. La vremea aceea, am fost ajutat în explorările mele de către un coleg român din bancă.”

În data de 31 ianuarie 2019, Artmark repatriază prin intermediul Licitației colecției de artă românească a bancherului olandez Anthony van der Heijden lucrări semnate de mari nume ale artei românești dintr-o colecție cu adevărat muzeală. Lucrările de artă au fost strânse în timpul mandatului domnului Van der Heijden, în calitate de CEO al ING România și mai târziu al Băncii Țiriac.

0 comentarii: