Colecția Pacea a depășit estimările casei de licitații
Lucrări din prestigioasa colecție de artă Ion și Lucrezia Pacea au înregistrat rezultate spectaculoase, peste maxima estimării realizată de Casa de Licitații. Recordurile au fost stabilite în cadrul licitației colecției de artă Lucrezia și Ion Pacea din 4 februarie.
Cel mai bine vândută lucrare din colecția Pacea a fost pastelul „Ulcior cu albăstrele”, semnată de Ștefan Luchian. Opera de artă a fost adjudecată pentru suma de 20.000 de euro, plecând de la un preț de pornire de 12.000 de euro. Marele maestru al plasticii românești a fost urmat de Gheorghe Petrașcu cu lucrarea „Ulcior cu flori de clematis”, care a fost adjudecată pentru 10.500 de euro.
Au depășit considerabil estimările casei de licitație și lucările semnate de celebrul Henri Matisse „Zbor” și „Nud albastru”, fiind adjudecate pentru 900, respectiv 3.000 de euro, având o estimare superioară inițială de doar 300 de euro. De la estimarea de 150 de euro a ajuns la adjudecarea pentru 4.570 de euro un lot din cositor, format din farfurie gravată și carafă, realizate în atelierele de la Sibiu și Sighișoara în sec. XVII-XVIII. Totodată, un covor oltenesc din lână, producție mănăstirească, decorat cu motivul pomului vieții din sec. XIX a fost adjudecat pentru 1.600 de euro, având cu prețul de pornire de 500 de euro.
Artiștii Ion și Lucrezia Pacea au manifestat o viziune clară asupra statutului de colecționar, creând o importantă colecție de artă, de la icoane vechi și sculpturi religioase până la covoare tradiționale și pictură importantă, stârnind astăzi interesul nu doar a colecționarilor, dar și al muzeelor din țară care s-au arătat interesate de opere care își vor lua locul bine-meritat în sălile de expoziții.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu