Spiral/ Spirala, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu
Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia. Secțiunea le este
dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, iar premiul i-a
fost înmânat cineastei pe 17 octombrie, la gala de închidere a celei de-a 36-a
ediții. Filmul cu Bogdan Dumitrache,
Alexandra Borbély și Diána Magdolna
Kiss în distribuție și-a început traseul festivalier la Varșovia, unde a
avut premiera mondială.
Vorbit în limba maghiară și filmat
lângă Budapesta, după un scenariu de Cecília Felméri, Spiral este produs de Inforg-M & M Film (Ungaria) și Hai-Hui
Entertainment (România). Actorul Bogdan
Dumitrache, care deține rolul central, a învățat replicile în limba
maghiară cu ajutorul unui language coach.
Lui i se alătură două dintre cele mai apreciate actrițe maghiare din noua
generație: Alexandra Borbély a
câștigat Premiul pentru Cea mai bună actriță al Academiei Europene de Film cu
rolul din Despre trup și suflet/ On Body and Soul, iar Diána Magdolna Kiss a jucat în filme
precum Tall Tales, White God, Le Grand
Cahier.
Spiral este o dramă psihologică despre dificultatea de a lăsa în urmă trecutul și
despre felul în care viața noastră și ciclurile naturii sunt profund legate. Bence
și Janka trăiesc pe malul unui lac, întreținându-se din taxa pe care o plătesc
cei care vor să pescuiască aici. Totul lor pare să curgă armonios în acest
aparent paradis, însă relația lor începe să se deterioreze și, odată cu ea, în
mod bizar, viața din jurul lacului.
„O dramă captivantă”, scrie
Ioncinema.com. „În Spiral, morții nu
se întorc, ci bântuie visele fragile ale altora”, continuă publicația. „Debutul
solid al Cecíliei Felméri începe cu o cameră care panoramează luciul unui lac
de pescuit din Ungaria – o scenă familiară și totuși dislocată din cauza
perspectivei, idei care se vor regăsi pe tot parcursul acestei drame
psihologice care își găsește forța în subtilitate”, scrie Eyeforfilm.co.uk.
„Imaginea lui György Réder e
în armonie cu emoțiile personajelor și creează o atmosferă unică de liniște,
departe de civilizație”, notează și Film New Europe, care descrie debutul
Cecíliei Felméri drept „o operă matură”.
Cecília Felméri s-a născut în
Cluj-Napoca și a absolvit studiile Universității Naționale de Artă Teatrală și
Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Înainte de a debuta în lungmetraj cu Spiral, a obținut premii importante cu scurtmetrajele
sale. Mátyás, Mátyás (2010), Minute infinite (2011) sau Pastila fericirii (2012) i-au adus
participări și premii importante la Locarno, Mar del Plata, AFI Fest, DOK
Leipzig, Vilnius, Varșovia, TIFF, Premiile Gopo, Anim’est. În prezent, predă la
Universitatea Sapientia din Cluj și este co-fondatoarea și vicepreședinta Asociaţia
Cineaştilor Maghiari din Transilvania.
Filmul este realizat cu sprijinul National Film
Institute din Ungaria, al Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages.
Hai-Hui Entertainment este o companie de producție
de film și TV fondată în anul 2000. De-a lungul anilor, s-a implicat în
co-producții precum Katalin Varga (Ursul
de Argint, Berlin 2009), Misiunea
directorului de resurse umane (Premiul Publicului, Locarno 2009), Aglaja (Golden Orange, Antalya IFF 2012),
Poziția copilului (Ursul de Aur,
Berlin 2013), Menocchio (Locarno
2018). A produs, totodată, filmele de debut ale regizorilor Iulia Rugină (Breaking News), Dorian Boguță (Urma), Cecília Felméri (Spiral) și Selman Nacar (Before Two Dawns), acesta din urmă în
post-producție.
***
Ne puteți urmări pe: librafilm.net | Facebook
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu