Servants/ Servitorii, în regia lui Ivan Ostrochovský, cu Vlad Ivanov într-un rol central, poate fi văzut în cinematografele din România din 16 octombrie, distribuit de Transilvania Film. „Un noir impresionant”, un film de epocă alb-negru cu aer de distopie, potrivit „Variety”, Servants aduce în atenție un subiect controversat în Europa de Est, inclusiv în România: colaborarea preoților cu regimul totalitar.
Coprodus în România de Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu, dramainspirată de evenimente reale a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, în competiția Encounters. Trailer.
Anul 1980. Michal (Samuel Polakovič) și Juraj (Samuel Skyva) sunt elevi la un seminar teologic, în Cehoslovacia comunistă. Temându-se ca școala lor să nu fie închisă, profesorii își modelează elevii în așa fel încât să fie pe placul Partidului Comunist. Fiecare seminarist trebuie să decidă ce cale alege: cea ușoară, a colaborării cu regimul, sau cea în care devine el ținta regimului.
„Zona asta nu-mi era deloc necunoscută, din punct de vedere istoric. Și noi am trăit în comunism, la fel ca și Cehoslovacia. Știm foarte bine că înalți prelați au fost informatori ai securității”, declara Vlad Ivanov la TIFF, unde Servants a avut premiera națională.Vlad Ivanoveste dr. Ivan, ofițer al poliției politice, cel însărcinat să-i urmărească, să-i convertească și, în final, să-i înlăture pe cei care refuză să colaboreze. Actorul a învățat limba slovacă pentru film,după roluri în maghiară, spaniolă, germană sauucraineană, consolidându-și astfel cariera internațională și reputația de actor talentat și versatil.
Remarcabile, potrivit presei internaționale, sunt și compoziția cadrelor, imaginea lui Juraj Chlpík, dar și coloana sonoră realizată de Cristian Lolea și Miroslav Toth. Scenariul este semnat deRebecca Lenkiewicz (Ida, Disobedience), Marek Leščák și Ivan Ostrochovský.
„Vreau ca publicul să înțeleagă cât de ușor este să ajungi de partea greșită a istoriei”, spune regizorul pentru Cineuropa. Ivan Ostrochovský, un nume în ascensiune în cinematografia europeană, este autorul unor filme multi-premiate, toate lansate la Berlin, precum Velvet Terrorists (2013)și Koza (2015).
Servants este o producție Punkchart films (Slovacia), în co-producție cu Point Film (România), Radio și Televiziunea din Slovacia, Negativ (Cehia), Film and Music Entertainment (Irlanda), Libra Film Productions și Hai Hui Entertainment (România), sentimentalfilm (Slovacia).
Producția este finanțată deSlovak Audiovisual Fund, Eurimages, Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Czech Film Fund, Slovak Film Commission, Bratislava Municipality Fund și Televiziunea Română.
Partener media: Radio Guerrilla
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu