Independenta Film lanseaza Beanpole pe Vimeo

În contextul imprevizibil al programului de funcționare a cinematografelor, generat de pandemie, casa de distribuție Independența Film lansează pe propriul canal de Vimeo Beanpole, filmul tânărului cineast rus Kantemir Balagov, prezentat în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes 2019, unde a fost recompensat cu Premiul pentru regie și Premiul FIPRESCI. Filmul va rula, totodată, în cinematografele din țară funcționale și va intra și în programul celor care se vor redeschide în curând.
 
Inspirat de cartea Svetlanei Aleksievici „Războiul nu are chip de femeie”, Beanpole construiește o poveste fictivă care ne poartă prin Leningradul anului 1945, pe urmele a două tinere femei ce au participat la război, iar acum luptă pentru a-și reconstrui viața printre ruine. 

Filmul este disponibil de vineri, 30 octombrie, pe canalul de Vimeo al Independența Film, https://vimeo.com/independentafilm. Costul unui bilet este de 3$, iar utilizatorul poate vedea filmul într-un interval de două zile de la achiziție.
1945. Al Doilea Război Mondial a făcut ravagii în Leningrad, distrugându-i clădirile, dar și locuitorii, atât fizic, cât și psihic. Deși asediul (unul dintre cele mai lungi din istorie) s-a încheiat, moartea bântuie încă prin oraș. Aflate în mijlocul ruinelor, două femei tinere, Iya și Masha, încearcă să se ridice și să dea un sens existenței lor.

Trailer Beanpole Facebook: https://www.facebook.com/watch/?v=359950515341167
Trailer Beanpole Youtube: https://youtu.be/50Yd_fWSJhA

Mă interesează soarta femeilor și, mai ales, a femeilor care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial. Conform datelor, acesta a fost războiul cu cea mai mare participare a femeilor. Ca autor, mă interesează să găsesc un răspuns la întrebarea: ce se întâmplă cu o persoană care ar trebui să dea viață după ce a trecut prin încercările războiului?, spune Kantemir Balagov, în vârstă de 28 de ani, numit copilul-minune al cinematografiei ruse și aflat la al doilea lungmetraj de ficțiune.
Beanpole le are în roluri principale pe Viktoria Miroshnichenko și Vasilisa Perelygina, ambele aflate la debut, și a reprezentat Rusia în cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film internațional din 2020. Filmul a fost prezentat în România în avanpremieră în 2019, în cadrul Les Films de Cannes.

Kantemir Balagov a absolvit în 2015 cursurile cunoscutului cineast rus Aleksandr Sokurov la Universitatea de Stat Cabardino-Balcară și a atras atenția publicului și a presei de specialitate în 2017, cu ocazia lansării la Cannes a lungmetrajului său de debut Tesnota/Closeness, o poveste dură și realistă, plasată într-o regiune autonomă din Caucaz, despre diferențele religioase și sociale.

Pe contul de Vimeo al Independența Film se regăsesc peste 30 de titluri din portofoliul companiei, filme de referință sau premiate la marile festivaluri. Alături de Beanpole, vor fi adăugate și Tranzit/ Transit (r. Christian Petzold), nominalizat pentru Ursul de Aur la Berlin 2018, și Nebune de fericire/ La pazza gioia (r. Paolo Virzì), nominalizat la European Film Awards 2017. Lista de filme disponibilă pe https://vimeo.com/independentafilm primește săptămânal titluri noi. 

Văzut de Radio Guerrilla

0 comentarii: