Producții americane nominalizate și premiate cu Oscar, apreciate de National Board of Review și de Sindicatul scenariștilor americani, vor fi difuzate de TNT, în luna iunie, în programul „Duminici clasice/ Oldschool Sundays”.
Din 6 iunie, începând cu ora 11:00, vor putea fi vizionate „Casablanca” (1942), „A Star Is Born” (1954), „Cat on a Hot Tin Roof” (1958) și „Ocean's 11” (1960).
„Acesta ar putea fi începutul unei frumoase prietenii”. Unul dintre cele mai romantice filme din toate timpurile, „Casablanca”, regizat de Michael Curtiz, va deschide, pe 6 iunie, seria duminicilor „oldschool”.
Lungmetrajul cu Humphrey Bogart și Ingrid Bergman în rolurile principale spune povestea unui expat american care deține o cafenea în Maroc și care luptă cu sine pentru a decide dacă să își ajute fosta iubită să scape de naziști împreună cu soțul ei fugar.
Replici
memorabile, cum este și „Mai cântă o dată, Sam”, un decor demn de
„epoca de aur” a Hollywood-ului - întreaga atmosferă a fost realizată la
studiourile Warner Bros. -, costumele și melodia „As Time Goes By” fac
din „Casablanca” un film ce trebuie văzut și revăzut cu orice ocazie.
„Casablanca”
a fost desemnat cel mai bun film la gala Oscar, unde a fost premiat și
pentru regie și scenariu, iar National Board of Review l-a ales între
cele mai bune zece filme ale anului.
„S-a
născut o stea/ A Star Is Born”, regizat de George Cukor, cu Judy
Garland și James Mason în rolurile principale, va putea fi urmărit pe 13
iunie.
Lungmetrajul, care a primit șase nominalizări la premiile Oscar, inclusiv pentru interpretarea celor doi și pentru muzică, este prima adaptare a filmului original, lansat în 1937 (cu Janet Gaynor și Fredric March).
Garland joacă rolul unei tinere cântărețe și actrite care caută să devină faimoasă. Ea îl întâlnește pe Norman, actor consacrat a cărui carieră este afectată de alcoolism, dar care face tot posibilul să o ajute să pătrundă în industrie.
National
Board of Review l-a ales între cele mai bune zece filme ale anului, iar
în 2000, lungmetrajul a fost selectat de National Film Registry pentru
conservare.
„Pisica
pe acoperișul fierbinte/ Cat on a Hot Tin Roof”, regizat de Richard
Brooks după piesa lui Tennessee Williams, premiată cu Pulitzer, va fi
difuzat pe 20 iunie.
Din
distribuție fac parte Paul Newman, Elizabeth Taylor și Burl Ives.
Filmul îi are în centru pe Brick, un fost atlet care își petrece zilele
încercând cu ajutorul alcoolului să uite de dezamăgiri, pe soția lui
frustrată sexual, Maggie, și pe Big Daddy, bătrânul patriarh bogat și
bolnav în stadiu terminal.
Cu
șase nominalizări la Oscar, inclusiv la categoria „cel mai bun film”,
pentru regie și pentru interpretarea actorilor Paul Newman și Elizabeth
Taylor, lungmetrajul a fost cea mai de succes producție lansată de MGM
în 1958. În plus, National Board of Review l-a selectat între cele mai
bune zece filme ale anului.
„Banda
celor 11/ Ocean's 11”, nominalizat la premiile Sindicatului
scenariștilor americani, la categoria „cea mai bună comedie americană”,
va fi difuzat pe 27 iunie.
Filmul regizat de Lewis Milestone, cu Frank Sinatra, Dean Martin, Sammy Davis Jr., Peter Lawford și Joey Bishop
în distribuție, îl are în centru pe Danny Ocean, personaj reluat după
40 de ani de George Clooney, în una dintre cele mai de succes francize
cinematografice.
Ocean își convinge foști camarazi din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial să dea cea mai mare lovitură în Las Vegas. Cei unsprezece prieteni plănuiesc să jefuiască cinci cazinouri din oraș într-o singură noapte.
Lungmetrajul a fost sursa de inspirație pentru seria „Ocean's”, lansată în 2001.
TNT
este un post de televiziune care difuzează la calitate HD filme
apreciate şi seriale exclusive, originale, cum ar fi: „Ultima Navă”, „Un
comportament adecvat”, „Căutări misterioase” şi „4 Blocks”. În plus,
TNT oferă o selecție de filme realizate de regizori de top de la Warner
Bros. și de la alte studiouri de la Hollywood, garantând o experiență
variată și surprinzătoare de divertisment pe tot parcursul zilei. TNT
este urmărit în prezent în 101 milioane de case din Statele Unite şi
este disponibil în 10 ţări din Europa. TNT este o companie WarnerMedia.
Pentru mai multe informații vă rugăm accesați https://www.tnt-tv.ro/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu