Operatorul HAPPYCINEMA®
anunță deschiderea a patru noi locații anul acesta. În luna iunie,
Happy Cinema Vaslui în Silver Mall, în iulie Happy Cinema Botoșani în
Uvertura Mall iar spre finalul anului 2021 se vor deschide Happy Cinema
în Colosseum Mall București și Happy Cinema Slobozia în Ialomița
Shopping Center. HAPPYCINEMA® va opera 10 cinematografe până la finalul
anului 2021.
,,Chiar
dacă pandemia ne-a afectat puternic și am avut o scădere drastică a
veniturilor, nu am renunțat niciun moment la planurile de extindere pe
care le aveam și am pregătit asiduu aceste noi deschideri. Într-un
moment în care la nivel mondial există cinematografe care au închis
definitiv ca urmare a crizei sanitare, ne simțim bucuroși să putem relua
activitatea și chiar să inaugurăm noi locații pentru spectatorii din
România. Vom oferi în continuare servicii de calitate la prețuri
accesibile”, declară Ecaterina Mateescu, administrator Happy Cinema.
În Vaslui vor fi 2 săli cu 150
locuri, în Botoșani 5 săli cu 440 locuri, în Colosseum Mall București 7
săli cu 650 locuri iar Slobozia va avea 2 săli cu 100 locuri. Toate
cinematografele au un design modern și sunt dotate cu echipamente
digitale de ultimă generație. Investițiile în noile locații se vor
ridica la peste 2,5 milioane de euro.
HAPPYCINEMA®
este al doilea lanț de cineplexuri ca acoperire națională și este un
brand construit cu un capital 100% românesc, fiind momentan prezent în
București (Liberty Center), Focșani (Focșani Mall), Buzău (Galleria Mall
Buzău), Alexandria (Winmarkt), Bistrița (Bistrița Retail Park) și Bacău
(Hello Shopping Park). Odată cu deschiderea noilor locații,
HAPPYCINEMA® va aștepta publicul în 37 săli de cinema cu 4.051 locuri.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu