KHM şi Castelul Ambras – vizită ghidată cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor 2021

Palatele Casei de Habsburg îsi deschid porţile chiar la dumneavoastră acasă. Kunsthistorisches Museum (Muzeul de arte frumoase) din Viena şi Castelul Ambras (Innsbruck), două dintre cele mai frumoase şi preţioase monumente de patrimoniu ale Austriei, îşi dezvăluie comorile în cadrul unor vizite ghidate video, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor (18 mai 2021). Cele două documentare vor fi disponibile doar pentru 48 de ore, între 18 mai, ora 10.00 şi 20 mai, ora 10.00, pe site-ul Forumului Cultural Austriac, precum şi pe pagina de Facebook şi pe canalul de YouTube ale instituţiei. Vizita KHM si cea a Castelului Ambras sunt oferite de Forumul Cultural Austriac, graţie unei colaborări dintre Kunsthistorisches Museum şi Ministerul austriac al Afacerilor Europene şi Internaţionale. Proiectul este susţinut de revista Historia.


Kunsthistorisches Museum (Muzeul de arte frumoase) din Viena (film documentar în limba engleză – 30’)

Găzduit de o somptuoasă clădire de pe Ringstraße, în centrul Vienei, Kunsthistorisches Museum (Muzeul de arte frumoase) este unul dintre cele mai importante muzee din lume. Edificiul în care se află celebrele sale colecţii a fost construit între 1871 şi 1891 după planurile arhitecţilor Gottfried Semper şi Karl von Hasenauer, la comanda împăratului Franz Joseph I. „O ambianţă cu adevărat imperială, deoarece niciun alt muzeu nu a fost modelat într-o asemenea măsură de pasiunea pentru artă a împăraților și a arhiducelui Casei de Habsburg. Documentarul vă conduce în Pinacotecă, unde veți vedea lucrări unice ale marilor maeștri, precum și cea mai mare colecție de tablouri de Pieter Bruegel cel Bătrân din lume. În Kunstkammer (piese ale primei colecţii a muzeului) pot fi descoperite comori artistice excepţionale, inclusiv celebra Saliera de Benvenuto Cellini, ansamblu statuar de mici dimensiuni, realizat de celebrul sculptor pentru regele Franţei, Francisc I. Alte puncte de atracţie ale Kunsthistorisches Museum sunt Colecția egipteano-orientală, Colecția de antichități și Colecția numismatică”, afirmă conservatorii KHM. Astăzi, Kunsthistorisches Museum este leaderul unui grup de muzee, care regrupează şapte instituţii.

Castelul Ambras – cel mai vechi muzeu din lume (film documentar în limba germană cu subtitrare în limba română – 9’30”)

Castelul Ambras se află în apropiere de Innsbruck (comuna Amras), într-una din cele mai frumoase zone ale Tirolului. Fostă fortăreaţa medievală, castelul a luat forma pe care o cunoaştem azi în secolul al XVI-lea, când suveranul locului, „arhiducele Ferdinand al II-lea (1529-1595), fiul împăratului Ferdinand I, a comandat transformarea edificiului într-un palat renascentist pentru soția sa, Philippine Welser. Pentru a găzdui colecțiile sale de artă foarte cunoscute în Europa acelor vremuri, acesta a cerut amenajarea unor camere speciale, castelul devenind unul dintre cei mai importanți precursori ai muzeelor de astăzi, având aceeaşi configuraţie, cu schimbări minore, până în prezent”, precizează muzeul. Între exponatele sale, Castelul Ambras numară şi un portret al lui Vlad Ţepeş, cea mai cunoscută reprezentare a domnitorului român. Instituţia face parte din grupul Kunsthistorisches Museum.
 
Credite foto - Kunsthistorisches Musem / Schloss Ambras

0 comentarii: