● ZIUA HEKTOMERON ● Probabil cel mai lung spectacol de teatru din istorie, se întâmplă la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Luni, 21 iunie 2021, începând cu ora 19:00, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova se va desfășura probabil cel mai lung spectacol de teatru din istorie: ZIUA HEKTOMERON. Data nu a fost aleasă întâmplător, căci pe 21 iunie este solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, numită și Ziua Soarelui.

 
Inspirat din Decameronul lui Giovanni Boccaccio, proiectul HEKTOMERON a început la jumătatea lunii ianuarie a acestui an iar timp de 100 de zile, pe website-ul www.hektomeron.com a fost difuzat în regim de livestreaming din Sala Studio a teatrului câte un episod al Hektomeronului. 
Boccaccio pornește de la contextul teribilei epidemii de ciumă care a afectat Florența în 1348 și a strategiei adoptate de către un grup de tineri care se refugiază într-o vilă toscană pentru a evita prin jocuri, iubiri și povestiri  neliniștile suscitate de pericolul contagiunii ! Și astfel s-a impus motivul “petrecerii pe timp de ciumă” …  el implică  fuga din lumea amenințată pentru a se consola cu plăcerile interzise de pandemie ! O asemenea reacție se manifeastă și azi când ici și colo tineri adolescenți inițiază petreceri clandestine, sever criticate, dar care sunt expresii ale nevoii de supraviețuire. O deviză s-a difuzat printre ei, ieșită parcă  direct din Boccaccio : “Mai degrabă petrecerea decât viața asta”.
 
Teatrul Național din Craiova reia parabola Decameronului pentru un proiect original: Hektomeron, de zece ori Decameronul….Când sălile rămân inaccesibile, în mare parte, cum să ne salvăm? Cum să rezistăm? De astă dată Vlad Drăgulescu a avut ideea inedită de a invita o sută de regizori din lume să lucreze cu actori tineri pentru secvențe de 15 minute! Ca în Decameronul, reprezentanții unei noi generații se consacră acestor episoade care, de astă dată, se extind însă planetar și reunesc artiști amenințați de pandemia generală! Dacă în Decameronul refugiul era o vilă toscană, acum sunt sălile conectate la rețele extinse în lume. Parabola se intensifică și se adaptează situației cu care ne confruntăm! Boccaccio, contemporanul nostru! 
George Banu, critic de teatru, eseist și profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle, Paris
 
Fiecare episod a însemnat, de fapt, câte o poveste a Decameronului transpusă scenic. La acest proiect au lucrat, alături de cei 31 de actori ai Naționalului craiovean, 100 de regizori din tot atâtea țări, fiecare tratând într-o manieră unică universul lui Boccaccio, într-un maraton artistic ce reprezintă o radiografie a lumii contemporane, un manifest ca și un credo artistic – lumea este suma identităților și acțiunilor noastre. Un proiect născut din dorința de a ieși dintre zidurile ridicate de virusul care a condamnat la recluziune forțată întreaga lume.
 
Fiind transmise online, episoadele Hektomeron au fost văzute de publicul din întreaga lume, statisticile arătând faptul că au avut loc vizionări ale proiectului din peste 160 de țări.
 
Luni, 21 iunie, vor fi prezentate publicului TOATE aceste episoade, într-un maraton teatral unic în lume. Astfel, publicul va putea să urmărească direct din Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului toate cele 100 de episoade ale Hektomeronului. Însă, mai mult decât atât, cei care vor fi în sală nu vor vedea doar un spectacol de teatru, ci un „spectacol al spectacolului”, deoarece pe scenă se vor afla, la vedere, toate componentele artistice și tehnice care vor face posibilă transmisia celor 100 de performance-uri în întreaga lume, de la camere de luat vederi, mixer de sunet, consolă de lumini  până la elemente de recuzită, staff tehnic, echipa de producție. Cei care vor intra în Sala „Amza Pellea” a teatrului se vor simți ca și când ar fi intrat pe un platou de filmare.
 
 
Ne dorim ca publicul nu doar să participe la emoția transmisă de actul artistic în sine ci să facă parte din emoția constuirii celui mai lung spectacol din istorie.
Vlad Drăgulescu, director artistic al TNCMS și
coodonator al proiectului Hektomeron
 
Puse cap la cap, toate cele 100 de episoade ale Hektomronului însumează 25 de ore și 30 de minute de spectacol, ceea ce face ca HEKTOMERON să devină, probabil, cel mai lung spectacol de teatru din istorie.
 
Spectatorii vor putea urmări acest uriaș eveniment direct din Sala Mare a teatrului, iar intrarea la eveniment va fi liberă, în limita locurilor disponibile. Totodată, pe esplanada din fața teatrului vor fi montate două ecrane imese pe care se vor putea urmări în timp real performance-urile desfășurate în sală, iar spectatorii care nu vor putea veni la Craiova vor avea posibilitatea de a urmări acest maraton direct în website-ul evenimentului, www.hektomeron.com
 
HEKTOMERON se va încheia, așadar, marți, 22 iunie 2021, la ora 20:30, cu performance-ul lui Marius Manole (singurul actor invitat din afara trupei, care va prezenta povestea 10 din ziua 10 a Decameronului, în regia lui Radu Afrim.
 
HEKTOMERON este un proiect teatral aflat sub Înaltul patronaj ITI – Institutul Internațional de Teatru.
 
Hektomeron rămâne, cu adevărat, un proiect de anvergură unică. Înaltul patronaj al ITI - UNESCO înseamnă încununarea acestei unicități, într-un moment când teatrul – și teatrele – de peste tot se confruntă cu întrebări la limita supraviețuirii. Mai mult decât un blazon oficial, mai important decât orice titlu de glorie, legatura cu ITI-UNESCO aduce Teatrului Național din Craiova recunoașterea unei viziuni fără precedent sau termen de comparație: o sută de artiști din tot atâtea țări ne-au invitat să sărbătorim speranța prin artă, în limba română!
Octavian Saiu, profesor, cercetător și critic de teatru
 
Hektomeron este  promovat la nivel global de către Ministerul Afacerilor Externe prin misiunile sale diplomatice și de către Institutul Cultural Român, prin rețeaua institutelor culturale din întreaga lume. De asemenea, UNESCO România a inclus Hektomeron în programul manisferărilor prilejuite de aniversarea a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO. Evenimentul este susținut de către Ministerul Culturii.
 
Eveniment: ZIUA HEKTOMERON
Când: 21 iunie 2021, ora 19:00 – 22 iunie 2021, ora 20:30
Unde: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
Bilete: intrarea este liberă
 
Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, unul dintre cele mai importante teatre din țară, cu o tradiție de peste 170 de ani și cu o activitate internațională de prestigiu a lansat proiectul internațional HEKTOMERON, un mesaj universal al speranței.
Naționalul craiovean este o instituție culturală românească de prestigiu a cărei lungă și bogată istorie de 170 de ani a culminat cu spectacolele legendare ale lui Silviu Purcărete, prezentate în cadrul celor mai importante festivaluri de teatru din întreaga lume dar și cu imensul succes internațional al Festivalului Shakespeare, care aduce în România spectacole de pe cinci continente, la fiecare doi ani.
 
Acum, cu o viziune contemporană, teatrul abordează perspectivele prezente și viitoare, adresându-se unui spectru din ce în ce mai larg de public, în conformitate cu provocările actuale.
https://tncms.ro
https://www.facebook.com/tncms.oficial
https://www.instagram.com/teatrul_national_craiova
www.hektomeron.com

0 comentarii: