Castelul Cantacuzino din Bușteni își deschide porțile pentru SoNoRo Conac pe 31 august 2013
Un nou concert de muzică de cameră din seria SoNoRo Conac are loc pe 31 august 2013, la ora 18.00, la Castelul Cantacuzino din Bușteni.
Muzicienii SoNoRo care vor concerta la Castelul Cantacuzino sunt Diana Ketler (pian), Corinne Chapelle (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Maximilian Hornung (violoncel), cu participarea mezzosopranei Margarita Mamsirova, solistă a Bolshoi Opera. Programul cuprinde piese de Camille Saint-Saens, Johannes Brahms, Gabriel Fauré și arii de Christoph Willibald Glück, Giulio Caccini, Giovanni Paisiello și Benedetto Marcello.
Cu ocazia concertului SoNoRo Conac, porțile Castelului Cantacuzino se vor deschide începând cu ora 17.00 și, până la începerea concertului, oaspeții au posibilitatea de a vizita gratuit, conduși de un ghid, edificiul construit în stil neoromânesc. Concertul SoNoRo Conac va fi urmat de o recepție oferită de elegantul Canta Cuisine Restaurant (www.cantacuisine.com), din incinta castelului.
Construit în 1911 la cererea prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino (Nababul), Castelul Cantacuzino este înconjurat de un parc, ale cărui alei te poartă spre grotă , cascade și fântâni arteziene, pe o suprafață de peste 3000 mp.
Concertul va avea loc în Holul de Onoare al Castelului – cea mai importantă sală a edificiului, destinată balurilor și recepțiilor și folosită în epocă, ca și acum, ca sală de muzică, datorită acusticii foarte bune. Sala dispune și de o mică estradă, pe care odinioară concertau artiștii invitați la castel, iar detaliile arhitecturale și decorative sunt impresionante: candelabrul din bronz în stil neobizantin este și singurul original din castel, șemineul din calcar de Albești este ornat cu mozaicuri prețioase și bucățele de sticlă poleite cu aur, iar vitraliile au fost lucrate special la Veneția, pe Insula Murano.
Holul de Onoare găzduiește și o colecție de heraldică, probabil unică în România, reprezentată de blazoanele familiilor de boieri din Moldova și Țara Românească, ce s-au înrudit de-alungul timpului cu neamul Cantacuzinilor, dar și o galerie de picturi, realizate pe piele de Cordoba cu uleiuri speciale de către pictorul austriac Johan Frankerberger. Printre acestea este și portretul în mărime naturală al fondatorulului Castelului, cunoscut drept Nababul datorită impresionantelor sale averi.
Mai multe informații despre Castelul Cantacuzino din Bușteni pe: www.cantacuzinocastle.com
Următorul concert din seria SoNoRo Conac va avea loc la Palatul Teleki (Gornești, jud. Mureș), pe 21 septembrie 2013.
Pentru programul concertelor și mai multe detalii despre SoNoRo Conac, vă rugăm să urmăriți: conac.sonoro.ro
Accesul la concertele SoNoRo Conac se face numai pe baza de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: mariaclara@sonoro.ro sau 0741.190.470.
***
Seria de concerte de muzică de cameră SoNoRo Conac a fost deschisă pe 24 iunie, la Casa Mincu din București, și va continua până la finalul lunii septembrie 2013, în clădiri de patrimoniu restaurate sau în curs de restaurare din mai multe regiuni ale României, în scopul revitalizării și promovării moștenirii arhitecturale și culturale românești.
“SoNoRo Conac” este titulatura generică a întregului proiect, redusă, în mod asumat, la numele unui singur obiect arhitectural - conacul - chiar dacă seria de concerte va fi gazduită și de edificii precum castele sau biserici. Asocierea muzicii cu aceste opere arhitecturale emblematice sugerează nevoia de respect și atentie, de sprijinire și recuperare, inclusiv din partea lumii muzicale, a partimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României.
Produsul rezultat în urma seriei de concerte SoNoRo Conac va fi un album de fotografie editat de Igloo Media, care va cuprinde lucrările fotografului Șerban Mestecăneanu și texte scrise de Luiza Zamora, iar conceptul grafic va fi semnat de Corina Duma. Lansarea albumului SoNoRo Conac se va face în cadrul celei de-a opta ediții a Festivalului SoNoRo, în luna noiembrie a acestui an.
SoNoNo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal - BRD – Groupe Société Générale și al Ordinului Arhitecților din România.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu