„Inelul Nibelungilor“, de Richard Wagner, la Festivalul Enescu chiar în anul în care se aniversează două secole de la nașterea compozitorului



In mai putin de o lună, pe 15 septembrie 2013, Festivalul “George Enescu” aduce la București în premieră întreaga tetralogie „Inelul Nibelungilor“, de Richard Wagner (1813 -  1883), în anul în care se aniversează două secole de la naşterea compozitorului şi 130 de ani de la moartea sa. Capodopera wagneriană va fi interpretată de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta lui Marek Janowski. Prima parte a tetralogiei, „Aurul Rinului“ este programată pentru seara de 15 septembrie, la Sala Mare a Palatului.

Programul zilei de 15 septembrie 2013

Festivalul Internațional “George Enescu” celebrează anul internațional Richard Wagner prezentân în premieră Tetralogia Inelul Nibelungilor. “Aurul Rinului”, “Walkiria”, “Siegfried” și “Amurgul Zeilor”, cele mai spectaculoase lucrări ale genului de operă din toate timpurile, vor fi interpretate în concert de către Orchestra Simfonică Radio din Berlin, condusă de dirijorul Marek Janowski pe 15 august, de la ora 19.30, pe scena Sălii Mari a Palatului. Combinând elemente din mituri germane și scandinave, Wagner a scris el însuși libretele, imaginându-și „opera de artă totală”. Inelul magic făcut de piticul Alberich din aurul furat de la Fiicele Rinului, bijuterie care conferă putere asupra întregii lumi, este motivul intrigii care implică trei generații de protagoniști, zei și personaje mitologice. Din distribuție fac parte unii dintre cei mai importanți soliști de repertoriu wagnerian ai momentului și unii dintre cei mai reprezentativi soliști de operă din România.
Festivalul oferă publicului o ocazie unică de a vedea capodeopera wagneriană chiar în anul în care întreaga lume a muzicii clasice pune în lumină opera lui Wagner. Chiar în această vară, celebrul festival BBC Proms a fost deschis cu teatralogia “Inelul Nibelungilor”, sub bagheta titanului Daniel Barneboim, care va fi prezent, de asemenea, în această ediție a Festivalului.
În aceeași zi, la Ateneul Român, de la ora 17.00, unul dintre cei mai bine cotați dirijori asiatici ai momentului, Otomo Naoto, urcă pe scenă alături de Harmonious Chamber Orchestra – Osaka și de solistul Ionuț Bogdan Ștefănescu (flaut) pentru a interpreta Concertul pentru flaut și orchestră de coarde, de A. Jolivet, precum și Octuor-ul în Do Major op.7 de George Enescu.  
Este unul dintre puținele concerte din Festival la care se mai pot găsi bilete: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-contemporanii-bucuresti-ateneul-roman-531893/performance.html
De la ora 22.30, în cadrul seriei Concertele de la Miezul Nopții,  Ghislieri Choir & Consort vor urca pe scena Ateneului Român, alături de cunoscutul dirijor Giulio Prandi și de unii dintre cei mai cunoscuți soliști ai lumii – soprana Roberta Invernizzi sau tenorul Luca Cervoni – pentru a interpreta Regina Coeli în Do Major KV 108 (1771), de W.A.Mozart și Mattutino de’ morti, de D. Perez. Puteți achiziționa bilete pentru acest concert urmărind linkul: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-by-midnight-bucuresti-ateneul-roman-529830/performance.html
De la ora 13.00, publicul se poate bucura de un concertul “Rezonanțe enesciene”, cu intrarea liberă, la Sala “Mihail Jora” a Societății Române de Radiodifuziune.
Pentru programul complet accesaţi site-ul Festivalului: http://festivalenescu.ro/calendar/events

Informații suplimentare:
Au mai rămas două săptămâni până când începe cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul “George Enescu”, care se desfășoară între 1 și 28 septembrie 2013, în București și în mai multe orașe din țară.  Festivalul aduce pe scenele românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra. Festivalul “George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmăriți, cu această densitate, pe scenele românești, timp de o lună, cei mai performanți muzicieni contemporani.

0 comentarii: