Cinci artişti ocolind o expoziţie: Peter Lober, Alexander Wissel, Wanda Koller, Moritz Fiedler, Johannes Bendzulla.
2 - 3 august 2013, Spaţiul de artă contemporană Aiurart
Curator: Erwin Kessler
Vernisaj: vineri, 2 august, ora 19:00, Aiurart
Cei cinci tineri artişti germani lucrează împreună de mai mulţi ani,
fără a constitui însă un grup artistic. Ferindu-se nu doar de această
titulatură, ci şi de întregul ansamblu de aspiraţii, iluzii, dependenţe
şi constrângeri impuse de un grup artistic structurat ca atare, ei au
preferat mereu să colaboreze în acţiuni şi evenimente care nu le-au
afectat independenţa, dar le-au păstrat vie starea de spirit, fermentul
angajării colective într-o direcţie obscură ca ţel, dar împărtăşită cu
fervoare. În combinaţii entropice de câte doi sau trei, nu întotdeauna
aceiaşi, ei au pus la cale o reţea browniană de mişcări şi gesturi
artistice, o serie impresionantă de acţiuni, evenimente şi expoziţii
deconcertante pentru oricine ar căuta un fir unic, o platformă
ideologică comună care să lege genul neo-dadaist de performance
electro-punk-rock al grupului Lederlust (Moritz Fiedler şi Alexander
Wissel), incizia metafizică a enunţurilor vizual-textuale
post-conceptualiste ale lui Peter Lober, cabaretul apocaliptic-muzeal
epuizant al Clubului Single (instrumentat de Alexander Wissel în ultimii
doi ani), coregrafia dezarticulată vizual şi sonor a cuplului Wanda
Koller şi Moritz Fiedler, sau scanările caligrafice ale lui Johannes
Bendzulla.
Laolaltă pentru prima dată în Bucureşti, cei cinci prieteni se lansează
într-un Blitzkrieg total, un eveniment în care instalaţiile,
fotografiile, muzica şi performance-ul se vor combina pentru a produce
acea unică marcă a acţiunilor lor comune, ivite din îmbinarea unui
concept „slab” al artei cu un concept „tare” al situării în prezent şi
al regăsirii în actul artistic. În descendenţa, dar şi la antipodul
„operei de artă totale”, demersul lor se nutreşte din atmosfera
paradoxală a artei lifestyle curente, arta retrasă concomitent din
consumism şi din patetism, din estetismul intelectualist şi din critica
politică, dar atinsă de energie, exasperare şi idee. Eliberată de
prejudecăţile şi normele de definire ale artei contemporane, eliberată
de rigorile factice ale „proiectelor”, „implicării sociale” sau
„analizei critice”, arta lor îşi arogă apanajul dificil (acum) al
gratuitului. Proaspăt şi decomplexat, desantul lor în alb, în gol,
marchează gradul zero al libertăţii artistice în actualitate.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu