Antonio Pappano, un dirijor
aflat în top zece cei mai bine cotați muzicieni ai lumii, director muzical al
celebrei Royal Opera House din Covent Garden, unde a înregistrat inclusiv cu
soprana Angela Gheorghiu, va dirija în Festivalul Enescu una dintre cele mai
bune orchestre ale lumii, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia
peste exact o lună. Antonio Pappano este cunoscut
pentru interpretările sale de o mare forță: „Mă simt Superman!“, mărturisea presei britanice despre senzația de a dirija un ciclu întreg
de opere.
De astăzi într-o lună, pe 12 septembrie
2013, Festivalul Internațional „George Enescu” aduce pe scena Sălii Mari a Palatului o
interpretare rară a “Reqviem”-ului de Giuseppe Verdi, considerată de către
critici una dintre cele mai bune existe în lume în acest moment. Dirijorul Antonio Pappano va urca pe scena Sălii Palatului alături de Orchestra dell’Accademia
Nazionale di Santa Cecilia al cărui director este din
anul 2005.
„Tonurile ei au culoarea vinului italian Amarone. Sunt foarte dulci, iar
cantitatea de alcool e ridicată“, îşi descrie Pappano orchestra.
Născut în 1959 la Londra din
părinţi italieni, dirijorul Antonio Pappano amestecă în atitudinea sa, cu
farmec, înflăcărarea latină şi umorul uscat, englezesc. În adolescenţă, în perioada şederii familiei în Statele
Unite, Antonio Pappano a studiat pianul cu Norma Verrilli, profesoară şi
patroana unui magazin de piane din Connecticut, o mare infuenţă în viaţa sa,
după cum avea să povestească dirijorul. Tatăl lui Antonio, Pasquale, şi-a
descoperit vocea în copilărie – obişnuia să cânte „Ave Maria“ într-o biserică
din sudul Italiei – şi a visat să studieze muzică. A absolvit cursurile
prestigosului Conservator de la Milano fiind, în paralel, managerul unui
restaurant ca să se poată întreţine. S-a stabilit la Londra, unde a început să
lucreze ca profesor de canto în West End. Încă de la vârsta de 10 ani, Antonio
Pappano îşi însoţea tatăl la orele cu studenţii. La 21 de ani, pleca deja la
New York pentru a studia repertoriul propriu. Urmau Barcelona, Chicago şi Frankfurt. În numai
cinci ani, la vârsta de doar 26 de ani, tânărul Pappano devenea asistentul
celebrului dirijor Daniel Barenboim, la Beirut. La 30, ajungea directorul
muzical al Operei din Norvegia; la 42 – al Operei Regale din Covent Garden –
cel mai tânăr director pe care instituţia îl avusese în ultimii 47 de ani.
Înfiinţată în 1908, Orchestra
dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia a fost dirijată
de mari personalităţi ale epocii: Mahler, Debussy, Strauss şi Stravinski s-au
aflat la pupitrul ei. Între 1983 şi 1990, Leonard Bernstein i-a fost Preşedinte
Onorific. Orchestra şi Corul au interpretat peste 14.000 de concerte. În anul
2009, înregistrarea operei pucciniene „Madama Butterfly“ pentru EMI sub bagheta
lui Antonio Pappano, a câştigat un Premiu Grammy, echivalentul unui Oscar
pentru muzica clasică.
Concertul susținut de Antonio Pappano și
va avea loc cu Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia va fi
cu casa închisă, însă mai poate fi văzut în transmisie live la Grand Cinema
Digiplex. Bilete, aici: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu
Tot pe 12 septembrie,
veți putea asculta în cadrul Festivalului „George Enescu” un regal cu cele mai frumoase concerte pentru pian de
Beethoven. Concertul Nr. 1 pentru pian și Concertul Nr. 5, renumitul “Imperial”
vor răsuna la Ateneul Român, în interpretarea unuia dintre cei mai talentați
pianiști austrieci ai momentului, Rudolf
Buchbinder, absolvent al prestigioasei Vienna Academy of Music.
Biletele pentru acest spectacol s-au epuizat, dar publicul îl poate urmări
în transmisie live în sala de cinema, pentru prima dată în istoria
Festivalului, la Grand Cinema Digiplex. Biletele pot fi achiziționate urmărind
linkul: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu
De asemenea, în Festival,
publicul de la Sibiu va putea asculta, pe 12 septembrie, un concert
extraordinar, avându-l ca solist pe cunoscutul și iubitul violonist român Alexandru Tomescu. Acesta va interpreta
alături de Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, sub bagheta dirijorului Gottfried
Rabl.
Informații
suplimentare:
A
mai rămas mai puțin de o lună până când începe cel mai important eveniment
cultural internațional organizat de România, Festivalul “George Enescu”, care se
desfășoară între 1 și 28 septembrie 2013, în București și în mai multe orașe
din țară. Festivalul aduce pe scenele
românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și
dirijorul Daniel Barenboim la pianista
fenomen Yuja Wang, alături de
orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh
Symphony Orchestra. Festivalul “George Enescu” este singurul
eveniment unde pot fi urmăriți, cu această densitate, pe scenele românești,
timp de o lună, cei mai performanți muzicieni contemporani.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu