Anonimul IFF: A inceput cea de-a 11-a editie


Marți seară, 12 august, la Arena Verde Stop din București, a avut loc Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2014.
Printre personalitățile prezente la Gală s-au numărat actorii Vlad Ivanov, Ana Ularu, Irina Săulescu, Iulia Verdeș, Sorin Dobrin, producătoarea Ada Solomon și regizorul Alexandru Solomon, regizorul scoțian Mick Davis, multiplul campion olimpic Ivan Patzaikin , precum și regizorii Adrian Titieni și Dan Chișu.
În deschiderea Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2014 a fost proiectată, în avanpremieră în România, producția italiană Le Meraviglie, în care unul dintre rolurile principale este deținut de Alexandra Lungu, o adolescentă de origine română care trăiește în Italia. De asemenea, Alexandra a participat la proiecție, fiind unul dintre invitații speciali ai Festivalului.

Competiția ANONIMUL începe miercuri în forță, de la ora 21.00, la Verde Stop, cu lungmetrajul September (r. Penny Panayotopoulou), o poveste despre singurătate și obsesii, după care vor urma trei calupuri de scurtmetraje, două cu filme din competiție, plus o secțiune de OFF Românesc, în cadrul căreia vor fi proiectate O lume nouă (R. Luiza Pârvu) și București, te iubesc (R. Mircea Ghinescu).  Seara va fi deschisă cu un concert Old Stories: Jul Baldovin, Gelu Ionescu și Elena Pavel.

Cel mai important eveniment al serii se va desfășura începând cu ora 20.30, la Centrul de Ecoturism Rowmania, pe Dâmbovița.  Este vorba despre o proiecție specială a Omnibusului ANONIMUL 10, un film colectiv compus din trei scurtmetraje regizate de actorii Andi Vasluianu, Dorian Boguţă şi Emanuel Pârvu. Spectatorii vor putea vedea filmul într-un spațiu neconvențional: fie din lotci sau padele amplasate în apă, fie de pe iarbă, într-un cadru special amenajat.  Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Ivan Patzaichin – MILA 23.
Intrarea este liberă, la fel ca și în cazul proiecțiilor de la Verde Stop.

Începând de joi, 14 august, vor avea loc proiecții și sesiuni de Q & A și la Cinema Studio.
Lumina firavă (R. Florina Dumitrache), Excursie (R. Adrian Sitaru), About Love (R. Roxana Andrei) și Objects in mirror are closer than they appear (R. Alexandru Căpătoiu) sunt câteva dintre scurtmetrajele care vor rula în prezența regizorilor sau a unei părți a echipei.

La Verde Stop seara de joi va începe cu un concert din seria GuerriLIVE Radio Session al trupei clujene Theory of Mind, urmat de proiecția lungmetrajului din competiție Remote Control (R. Byamba Sakhya). Proiecția va avea loc în prezența regizorului.
De la ora 23.20 va rula un alt film așteptat de publicul românesc: The Tribe, un omagiu adus filmului mut de către regizorul ucrainean Myroslav Slaboshpytskiy. Filmul a fost desemnat cu Grand Prix – Semaine de la critique la Cannes 2014 și Marele Premiu și Premiul FIPRESCI la Yerevan IFF 2014.

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, organizată de Fundaţia Anonimul cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Uniunii Cineaştilor din România,  Institutului Cultural Român și al Televiziunii Române- coproducător, va avea loc în perioada 12-17 august, în Bucureşti, la Verde Stop şi Cinema Studio.
Sponsor Oficial: Stella Artois
Sponsor Principal: Vodafone România
Sponsori: HBO România, Apa Nova România

Maşina oficială a evenimentului: BMW

0 comentarii: