Divan Film Festival 2014: Cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014 în deschidere


Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat/ Korpusa za bărzo reagirane 2. Iadrenata zaplaha, cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va fi prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj) şi care va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

Filmul va fi proiectat în prezenţa regizorului Stanislav Donchev şi a actriţei Teodora Doncheva.

În timp ce îşi păzesc noul client, cei trei prostănaci din Corpul de Reacţie Rapidă dau din întâmplare peste o tranzacţie nucleară internaţională. Ei decid că trebuie să prindă terorişii şi astfel începe nebunia.
Filmul va fi proiectat în prezenţa regizorului Stanislav Donchev şi a actriţei Teodora Doncheva.
Din distribuţie fac parte: Vasko Mavrikov, Evgheni Budinov, Ivelin Naidenov, Bashar Rahal, Teodora Doncheva, Diana Liubenov.

Stanislav Donchev este producător, regizor și scenarist de filme și seriale TV. Este născut în 1978, a absolvit în 2002 Facultatea de regie de film și televiziune a Noii Universități Bulgare din Sofia, apoi a făcut masterul la aceeași Universitate. A realizat mai multe videoclipuri, documentare, un film de televiziune (Călătorie la mare), două seriale TV (Schimbare neașteptată și Iubire interzisă). În 2012 a realizat comedia de acțiune Rapid Response Corps, iar anul acesta a revenit cu sequelul Rapid Response Corps 2: Nuclear Threat, o producție realizată cu un buget de 500.000 de euro, care a avut în 2014 cel mai mare succes la public.

Atelierele Ideo Ideis la Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară

Cu ocazia celei de-a cincea ediţii a Divanului, ni se vor alătura şi Atelierele Ideo Ideis, în cadrul cărora participanţii vor avea ocazia ca timp de două zile să lucreze cu trainerii festivalului de teatru de la Alexandria (actori sau regizori, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti), acoperind o gamă largă de exerciţii specifice primului an de actorie. Exerciţiile sunt axate pe autocunoaştere, lucru în echipă şi improvizaţie. Aceste ateliere sunt adresate persoanelor între 18 şi 30 de ani, au ca scop dezvoltarea specifică a participanţilor, prin crearea unui context relaxant. Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac pe baza unei scrisori de intenție, care se va trimite pe adresa monicafelea@gmail.com.
Atelierele Ideo Ideis la Divan Film Festival vor avea o durată de trei ore, iar participarea este gratuită.

Pe timpul desfăşurării festivalului, camparea pe teritoriul portului va fi posibilă în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face pe pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/DivanFilmFestival.

Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, cu sprijinul  TV 1000, CNC și ICR.

0 comentarii: