Sibiu Jazz Festival



Conform principiului evaluator a-toate-dominator, pragmatic „îmi place / nu-mi place”, poţi refula o piesă muzicală, poţi dezaproba un stil, te poţi situa în dezacord cu o anume estetică – dar nu poţi respinge un festival în integralitatea sa! Căci un atare eveniment înseamnă un prilej festiv unind preferinţele, un univers de trăire şi simţire în care fiecare se poate regăsi pe sine, identificat graţie propriului gust. Un veritabil festival muzical este O INSTITUŢIE, mai ales dacă în zestrea sa sălăşluieşte o îndelungată tradiţie. Cu mulţi ani în urmă, ne amintim că un poet (fie-i ţărîna uşoară) definea vechiul burg transilvan, întrucît găzduia Festivalul sibian, „capitala jazz-ului românesc”. A fost, este şi va fi în continuare o capitală a genului, timp de o săptămînă, an de an...
 
Ei bine, care ar fi tentaţiile ediţiei 2014?
Dacă este să începem cu începutul, să subliniem perpetuarea unui benefic climat de emulaţie artistică: metamorfozarea a ceea se numea odinioară „Concursul debutanţilor”, în Gala – competiţie organizată de către Casa de Cultură a Studenţilor din oraşul gazdă (20 – 22 octombrie a. c.),  această întrecere valorică destinată exclusiv tinerelor talente constituindu-se drept prim act al sărbătorii muzicale, continuat în Festivalul propriu zis pînă duminică 26 octombrie.
 
Iată cîteva dintre numele de artişti din toată lumea ce vor magnetiza interesul publicului vreme de patru seri consecutiv; ei provin din îndepărtatele SUA, Brazilia, Cuba, Israel şi mai apropiatele Austria, Danemarca, Portugalia, Polonia, Belgia, Franţa, Finlanda, Suedia, Norvegia. De peste ocean, din patria jazz-ului, îi veţi putea aplauda pe doi muzicieni emblematici. Chico Freeman, celebru saxofonist de culoare sexagenar, veritabil „muzician în evantai” (citiţi versatil) capabil să stăpînească o multitudine de stiluri de la clasicismul swing la avangardă şi latin jazz, realizator al unei impresionante serii de albume discografice şi colaborator cu o întreagă pleiadă de notorii muzicieni ai genului, revine la Sibiu unde a mai fost  în 2007 cu o formulă cubaneză, de astă dată ca lider de quartet.
 
Tot din SUA ghitaristul vocalist septuagenar James Blood Ulmer, exponent cu ani în urmă al jazz-rock-ului dar tentat deopotrivă de blues-ul de filieră electrică, inventator al unui experiment de fuziune între free jazz şi ritmurile funk din care a rezultat mişcarea numită punk jazz sau free funk – să amintim că la rîndu-i muzicianul de culoare a fost oaspete al Sălii Palatului din Bucureşti în 1993,– la Sibiu 2014 ghitaristul urmînd a evolua împreună cu New Jungle Orchestra alcătuită din instrumentişti danezi, suedezi, norvegieni.

Mesager al ritmurilor fierbinţi şi al vitalităţii frenetice a Braziliei, ghitaristul, vocalistul, percuţionistul şi compozitorul Alegre Corrêa în vîrstă de 54 de ani, multi-premiat, aplaudat la mari festivaluri cum sînt cele de la Montreux şi Viena, colaborator între alţii al legendarului poli-instrumentist brazilian Hermeto Pascual, se va produce în oraşul de pe Cibin în fruntea quintetului propriu.
 
Ca şi cu alte prilejuri, de pe scena Festivalului nu puteau lipsi muzicienii cubanezi care au avut şi au un cuvînt important de spus în contextul latin jazz: pianist virtuoz, compozitor, prozelit convins al ritmurilor afro-cubane, Ramón Valle va oficia actul de devoţiune pe altarul jazz-ului împreună cu coechipierii săi de trio.
 
Iar din Israel, în postură de lider de quartet, saxofonistul / compozitorul Eli Degibri va dovedi odată în plus că Herbie Hancock a avut dreptate cînd l-a lăudat cu multă căldură şi că numirea sa ca director artistic al vestitului Festival de Jazz „The Red Sea” n-a fost deloc întîmplătoare ci realmente o recunoaştere a competenţelor sale.
 
Cîteva repere acum în legătură cu personalităţile europene învitate la Sibiu. Din Austria şi Belgia se recomandă prin realizările lor doi instrumentişti încă tineri (născuţi în 1978, respectiv 1979), pianistul Martin Reiter – lider de trio apreciat pentru recitalurile susţinute pe diverse scene internaţionale, distins de juriile unor concursuri prestigioase, iar din 2012 profesor de piano-jazz la Conservatorul din Viena – şi saxofonistul / vocalistul belgian Nicolas Kummert, la rîndul său răsplătit cu premii, prezent ca interpret pe podiumuri de concert din peste treizeci de ţări; la acestea se va adăuga spre fine de octombrie România, în recitalul sibian Nicolas Kummert coordonînd creativ prestaţiile instrumentale şi vocale ale celor patru colegi de grup, belgieni, francezi şi finlandezi.
 
Un moment surprinzător prin culoare sonoră aparte şi exotism va fi adus cu sine de vocalista (şi instrumentistă la ghitară şi claviaturi electronice) Carmen Souza care a văzut lumina zilei acum 33 de ani la Lisabona, părinţii ei fiind de origine africană. Tînăra muziciană care a hălăduit pînă acum în zeci de ţări de pe mapamond, care a fost invitată să cînte pe mari scene precum cele de la North Sea Jazz Festival, London African Music Festival, Leverkusener Jazztage Festival şi peste ocean la Festivalurile de jazz din San Francisco, Monterey, Montreal, va apărea la Sibiu acompaniată de un pianist şi de un percuţionist, Carmen Souza impresionînd prin interpretările pline de senzualitate, lumină şi vivacitate ale unui idiom sonor bazat pe dialectul creol, consistînd într-o insolită mixtură de influenţe ale muzicii Capului Verde cu limbajul modern al jazz-ului.
 
 Întrucît actuala ediţie festivalieră apare marcată de infuzia de prospeţime şi originalitate imprimată cu entuziasm, cu energie esenţialmente inovativă de tineri muzicieni, şi exponenţii ţării est-europene în care jazz-ul se află la el acasă, Polonia, vor fascina audienţa prin insolitul expresiei şi complexitatea conceptuală,– Quartetul acordeonistului şi şi compozitorului Jarosław Bester oferind exclusiv compoziţii proprii în care se regăsesc elemente de discurs provenite din muzica clasică şi din jazz-ul contemporan, inspirat, ingenios  redimensionate sonor într-un nou produs artistic finit.
Şi tot din generaţia tînără au fost aleşi instrumentiştii români de jazz conduşi de talentatul, virtuozul pianist Peter Sarosi, nume afirmat cu pregnanţă în ultimii ani, inclusiv pe scene prestigioase ca acelea ale Festivalurilor de gen de la Tg. Mureş şi Gărâna, protagonistul impunîndu-se şi ca un dotat compozitor.
 
S-au dorit rîndurile de mai sus un stimul pentru adevăraţii melomani, pentru împătimiţii autentici ai neobositei creativităţi specifice muzicii improvizate – căci, ca în fiecare an, există o săptămînă în care toate drumurile jazz-ului duc la Sibiu! Mai ezitaţi?
Florian Lungu

0 comentarii: