Artan, Dan Byron si Narcis Axinte, alaturi de STEMA joi in Club Control
Concertul de lansare al primului album STEMA va avea loc joi, 5 mai 2016, în Clubul Control din București, loc icon pentru mișcarea underground din Ro.
Hot Club de Bucharest vor deschide însă seara, pe ritmuri de jazz manouche, un proiect de jazz care amintește de anii “sălbatici” ai Parisului: originar din suburbiile Parisului anilor ’30, jazz manouche a fost creat de legendarul chitarist Django Reinhardt. De peste 70 ani de la apariția sa, stilul unic al lui Django „hot gypsy swing” este încă prezent și chiar înfloritor pe scenele de jazz pariziene.
Muzicienii din Hot Club de Bucharest rafinează acest stil clasic al anilor '30 într-un mixt echilibrat de traditional și modern.
După orele 22.00, pe scenă vor urca STEMA și invitații lor – Artan, Dan Byron si Narcis Axinte, pentru o primă întalnire a publicului cu noul album STEMA, într-un spațiu cu visuals by Adistu.
„Vicii, Talente şi Patimi“ este un album dens, un album care te poartă într-un joc continuu, pe alocuri psihedelic, de la patimă la protest, de la autoironie până la social-filozofic dostoievskian, descriu membrii trupei materialul discografic.
„Este o construcţie complexă cu multe camere pe care merită să le vizitezi pentru a vedea cum viciile, talentele şi patimile pot deveni mici ghiocei care străpung cu încăpăţânare zapada“ - Silviu Sanda.
STEMA înseamnă Silviu Sanda – voce, chitară; Dan Stoica – chitară, claviaturi, lap steel, voce; Tudor Rotăruş – bass; Vlad Toma – tobe.
Pe STEMA îi puteți găsi pe facebook, la www.fb.com/TRUPASTEMA, dar și la www.trupastema.ro.
STEMA – lansare de album “Vicii, talente și patimi” / joi, 5 mai 2016, h21.00
Club Control, București - Strada Constantin Mille Nr. 4 / Intrare liberă
Invitați: Artan (Partizan), Dan Byron(byron), NarcisAxinte(Harlequin_Jack)
Warm-up: Hot Club de Bucharest
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu