Fie că sunt obiecte decorative lucrate minuțios, fie că sunt ceasuri care ticăie la fel ca în urmă cu secole, fie că sunt bijuterii extravagante ori delicate, Licitația de Aur, Argint și Sidef provoacă publicul rafinat la o probă de dichis cu parfum de trecut.
Dintre vedetele licitației se remarcă piesa statement a casei de bijuterii Zolotas, colierul Prestige, creat în anii 1980, la comanda unui magnat grec. Modelul acestuia este inspirat din mitologia greacă, stilizând tridentul lui Poseidon, simbol al dominației și puterii absolute. Valoarea estimată de specialiști pentru colier este de 60.000 – 90.000 euro.
Publicul are ocazia să aleagă bijuterii din aur și la valori mai accesibile. Astfel, pentru o pereche de cercei din aur, decorată cu smaralde și ametiste sau un inel din aur, decorat cu ametist hexagonal și diamante, licitația va începe de la doar 150 euro, iar în cazul unui inel post-Art Deco și a unei perechi de butoni din aur, decorate cu diamante, licitația va pleca de la doar 250 euro.
Expoziția Licitației de Aur, Argint și Sidef poate fi vizitată până joi, 21 aprilie, când va avea loc și licitația, la ora 19:30, la sediul Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu