Cătălin D. Constantin, editorul cărţii-obiect,
a fotografiat ferestrele caselor vechi din Bucureşti. Pentru fiecare
fotografie de fereastră există în carte o poveste. Scriitori, istorici,
arhitecţi, actori, medici, antropologi, jurnalişti, personalităţi de
profesii diferite au imaginat, pentru o fotografie pe care şi-au ales-o,
o poveste.
Apărut la sfârşitul anului trecut şi déjà epuizat, volumul e o invitaţie
la o plimbare la pas prin Bucureşti, cu ochii atenţi la detalii. La
întâlnire vor participa o parte dintre autorii din carte, care îşi vor
citit textele.
Cătălin
D. Constantin este editor de carte, predă cursuri şi seminare la
departamentul de studii culturale şi antropologie al Facultăţii de
Litere de la Universitatea din Bucureşti. A coordonat mai multe colecţii
de beletristică şi a mai multe albume de fotografie dedicate
patrimoniului cultural românesc. Teza de doctorat, publicată în 2013, a
avut ca temă viaţa cotidiană în oraşele româneşti la începutul secolului
al XX-lea, pornind de la jurnale inedite de epocă ale unor personaje
anonime, pe care le-a colecţionat de-a lungul timpului. Îmbinând
pasiunea pentru fotografie cu plăcerea de a scrie şi de a călători, a
susţinut în 2014 un al doilea doctorat, în Arhitectură, având ca temă
pieţele oraşelor din Europa şi simbolismul lor.
Adriana Moca:
„Sunt actriţă şi realizatoarea emisiunii radio „Cărţile Şeherezadei”.
Din totdeauna, lucrez simultan la cel puţin două proiecte, citesc două
texte, jonglez cu două vise. Încerc să recunosc frumuseţea în toate
întâmplările vieţii. Când reuşesc s-o înmulţesc cu puterile mele, devin
cea mai fericită fiinţă. Îmi plac, într-o ordine aleatorie, lumina,
arhitecturile generoase, pisicile şi îngheţata.”
Cristina Bogdan
este filolog, lector universitar la Facultatea de Litere a
Universităţii din Bucureşti. A realizat numeroase cercetări
antropologice de teren, pe urmele vechilor reprezentări româneşti ale
morţii în frescele unor biserici din ţară prea puţin ştiute. În 2012 a
purtat la Londra torţa olimpică, fiind unul dintre cei cinci români
desemnaţi eroi locali, urmare a scrisorii unui fost student adresată
organizatorilor campaniei Samsung care selecta purtătorii de torţă.
Dan Lăcătuş
este specialist în restaurare de arhitectură şi structuri pentru
monumente istorice şi de arhitectură. Este autor de pictură de şevalet
(expoziţii şi colecţii în ţară şi străinătate), de grafică de carte,
articole, critică de artă şi arhitectură.
Alexandru Bogdan Georgescu
s-a născut pe 22 iunie 1975 în Sibiu. Este procuror criminalist în
Bucureşti. A scris poveşti pentru adulţi şi romane pentru copii. Are o
fereastră de unde propria pisică, Muzeta, îl supraveghează atent.
Vă aşteptăm miercuri, ora 18.30, la GALLERY la un ceai, un vin, un suc şi la povești despre ferestrele din București! Detalii ---> www.facebook.com/events/ 129911680741885
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu