“BONDOC”, de săptămâna viitoare în cinematografe
Documentarul „BONDOC”, în regia lui Mihai Mincan, Cristian Delcea și Mihai Voinea va rula în cinematografele din România din 23 septembrie.
Filmul va avea premiera de gală, săptămâna viitoare, pe 21 septembrie la Cinema Elvira Popescu din capitală, de la ora 20:30, în prezența echipei.
„BONDOC” va rula din 23 septembrie în București (Cinema Muzeul Țăranului Român, Cinemateca Union, Cinema Elvira Popescu), Cluj-Napoca (Cinema Victoria), Brașov (Cinemateca Patria) și Sibiu (Librăria Habitus).
Filmul urmărește povestea lui Dan Bondoc, maestru la şah în vârstă de 78 de ani, care trăieşte singur în Bucureşti. Unicul său vis este să câştige campionatul organizat în memoria prietenului său decedat, marele jucător de şah Victor Ciocâltea. De-a lungul următoarelor zile, Bondoc este prins între bătăliile de pe tabla de şah, duse împotriva unor oponenţi mult mai tineri, teama că nu mai are rost pe lume şi sentimentul că mulţii săi ani îl transformă într-un jucător ineficace.
Dan Vladimir Bondoc a făcut parte din generaţia celor mai mari şahişti români din perioada comunistă, alături de Victor Ciocâltea şi Florin Gheorghiu, iar în anii ’50 era considerat una dintre speranţele şahului românesc, după ce se clasase pe podium la campionatele naţionale.
Înainte de 1989 a participat la câteva turnee internaţionale, dar n-a reuşit nicio performanţă notabilă şi a rămas un veşnic talent irosit.
Dan Vladimir Bondoc a murit luna trecută la vârsta de 82 de ani.
Mihai Mincan, Cristian Delcea și Mihai Voinea au semnat scenariul și regia, Luchian Ciobanu s-a ocupat de imagine, montajul a fost realizat de Dragoș Apetri, sunetul Vlad Voinescu. Producător Radu Stancu.
Trailerul documentarului poate fi urmărit aici:
https://www.youtube.com/watch?v=PENF0Q9iTZw
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu