Câștigătorul Concursului Enescu 2016



Violonista Gyehee Kim din Coreea de Sud câștigă Concursul Enescu 2016, Secțiunea Vioară, după o Finală în care a interpretat Concertul pentru vioară în Re Major op.35 de Ceaikovski. Finala a avut loc luni, 19 septembrie, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat cel mai tânăr concurent înscris la Secțiunea Vioară, Donghyun Kim (Coreea de Sud), iar pe locul al treilea Erzhan Kulibaev (Kazahstan)

Gyehee Kim din Coreea de Sud, în vârstă de 23 de ani, a câștigat marți seară Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul pentru vioară în Re Major op.35 de Ceaikovski, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Christoph Poppen, urmându-și visul de a deveni unul dintre marii muzicieni ai lumii. Pe locul al doilea s-a situat Donghyun Kim (Coreea de Sud), iar pe locul al treilea Erzhan Kulibaev (Kazahstan).

Cunoscutul violonist francez Pierre Amoyal, Președintele Juriului Secțiunii Vioară, a anunțat rezultatele Finalei pe scena Ateneului Român. 

„Competițiile sunt grele, aproape inumane, însă Concursul Enescu a reușit să fie un eveniment muzical în sine! Vă mulțumesc dumneavoastră, publicului, că ați fost atât de deschiși și întregii echipe din jurul Concursului pentru căludra pe care cu siguranță au transmis-o și tinerilor muzicieni din competiție. Sufletul lui George Enescu este responsabil pentru această atmosferă. Vă mulțumesc că îl țineți în viață, a spus Pierre Amoyal pe scenă.

Alături de Pierre Amoyal, juriul Secțiunii Vioară a fost format din: Remus Azoiței, Florin Croitoru, Mikhail Kopelman, Silvia Marcovici, Mihaela Martin, Eduard Schmieder și Miczyslaw Szlezer.
Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2016 este în valoare de 15.000 de euro. Câștigătoarea Concursului Enescu 2016 are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. De asemenea, câștigătoarea a fost recompensată și cu participarea la iPalpiti Festival of International Laureats 2017. Acest premiu este pus la dispoziție de dirijorul și violonistul Eduard Schmieder, membru al juriului ediției de anul acesta a Concursului Internațional George Enescu. Desfășurat în Los Angeles, Statele Unite ale Americii, iPalpiti Festival of International Laureats 2017 are ca scop susținerea tinerilor muzicieni cu un talent deosebit, care reușesc să ducă muzica clasică în secolul următor. Participarea va implica susținerea unor recitaluri în spații celebre, cum ar fi Disney Concert Hall, costurile necesare deplasării fiind acoperite în mod integral de către organizatori. Un alt premiu special i-a revenit câștigătoarei: Premiul Academiei Kronberg, oferit de violonista Mihaela Martin.  
Dirijorul Christoph Poppen a acordat la rândul său un premiu special tânărului violonist  Donghyun Kim (Coreea de Sud), câștigătorul Premiului II, constând într-un un concert sub baheta sa în cadrul unui prestigios festival internațional din Portugalia

Premiul al doilea este de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro

Violonistei Ioana Cristina Goicea din România, participantă în Semifinala Secțiunii de Vioară, i-a fost acordată Bursa Ștefan Gheorghiu pentru cel mai bine clasat concurent român în cadrul Concursului Enescu 2016. Bursa este oferită de trei dintre cele mai bine cotate violoniste de origine română în plan internațional Mihaela Martin, Silvia Marcovici și Mariana Sârbu

Trofeul Concursului Enescu 2016, oferit celor trei tineri muzicieni, este realizat din cristal și granit și poartă semnătura artiștilor Iulia Năstase și Mihai Băncilă.  

Premiul pentru cel mai bun acompaniator străin, în valoare de 4.000 de euro, i-a revenit pianistului Danor Quinteros.  

La doar 23 de ani, violonista Gyehee Kim (Coreea de Sud) a concertat alături de ansambluri orchestrale precum Russian Symphony, Torun Symphony, Gnessin Academy of Music și Bulgaria Pleven Philharmonic. Studiază la Seoul National University. Este deja câștigătoare a Premiul al II-lea la Torun International Violin Competition (2016) și a Premiului al III-lea la prestigioasa Tchaikovsky Competition for Young Musicians (2014). 

Cel mai tânăr concurent înscris la Secțiunea Vioară în cadrul Concursului Enescu 2016, Donghyun Kim (Coreea de Sud) are 16 ani și studiază la Universitatea Națională de Arte din Coreea. A evoluat ca solist în compania unor orchestre precum Incheon Philharmonic Orchestra și Suwon Philharmonic Orchestra. Deține Premiul I la Concursul Internațional pentru tineri muzicieni Tchaikovsky (2015) și Premiul I la Concursul Internațional Leopold Auer (Sankt Petersburg, 2014). 

Violonistul Erzhan Kulibaev (Kazahstan) are 29 de ani și a urmat studiile la Madrid. A susţinut concerte şi recitaluri în calitate de solist cu orchestre precum Polish Chamber Philharmonic și Poznan Philharmonic Orchestra. Are deja în palmaers premii la două concursuri internaționale de anvergură - Premiul I la Concursul Paul Hindemith și Premiul al V-lea la Concursul Henryk Wieniawski.
“Visez fără încetare. Cât exist, vreau să cânt” – sunt cuvintele lui George Enescu, pe care ediția 2016 a Concursului Enescu le readuce în lumină, printr-o provocare pe care o lansează atât tinerilor artiști, cât și publicului:“Trăiește-ți visul!”. Suntem suma visurilor noastre, ca indivizi și ca societate. Concursul Enescu 2016 invită la o recunoaștere și celebrare a visurilor care ne duc mai departe, din perspectiva tinerilor artiști selectionați care intră în competiție, precum și din perspectiva publicului care vine să îi susțină în sala Ateneului Român. La finalul Concursului Enescu 2016, publicul va fi invitat să participe la un eveniment surpriză care va avea loc la Ateneul Român și va pune în valoare cele mai frumoase visuri de viață înscrise de public în aplicația “Trăiește-ți visul!”, disponibilă pe site-ul www.festivalenescu.ro, la acest LINK

Între 3 și 25 septembrie, 196 de tineri artiști de pe tot globul vin la București să-și trăiască visul de a deveni mari muzicieni ai lumii, în cadrul ediției 2016 a Concursului Internațional George Enescu. Premiile sunt în valoare totală de 115.000 de euro, la acestea adăugându-se posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, precum și premii speciale și oportunități de promovare internațională.

0 comentarii: