„Noiembrie” are premiera internațională la Brest International Film Festival
Debutul în regie al monteurului Ioachim Stroe, scurtmetrajul „Noiembrie” va avea premiera internațională în cadrul Festivalului de Film de la Brest.
Evenimentul, ajuns la cea de-a 31-a ediție, va avea loc chiar în luna care dă titlul filmului produs de WeAreBasca, mai exact în perioada 8-13 noiembrie.
Scurtmetrajul spune povestea lui Vlad care este ghid turistic pe vase de croazieră. Acum 8 ani, când a plecat din țară, el a lăsat în urmă o relație eșuată dar și un copil, pe Max. Acum Max se află în pragul adolescenței iar Vlad, aflat pentru o săptămână în România, încearcă să recupereze din timpul pierdut.
„Povestea reîntâlnirii dintre Vlad și fiul său Max, este, în primul rând o poveste despre transformare. Despre felul în care, la o anumită vârstă, copiii încetează să mai fie copii și se transformă în adolescenți. Despre cum străinii se pot transforma în prieteni și, nu în ultimul rând, despre cum se schimbă felul în care ne percepem noi pe noi, atunci când suntem fortați să fim sinceri”, declară Ioachim Stroe.
„Noiembrie” îi are în distribuție pe Ovidiu Mihăiță și Vlad Alexandru, Ioachim Stroe semnează scenariul, regia dar și montajul, imaginea a fost realizată de Andrei Butică. Scenografia poartă semnătura Mălinei Ionescu, Maria Laura Stroe s-a ocupat de costume, sound-design Ioan Filip, muzica Alexandru Belc iar mixajul de sunet a fost realizat de Dan Ștefan Rucăreanu.
Ioachim Stroe este unul dintre cei mai cunoscuți editori români. El a semnat montajul pentru producții precum „Aurora” (Cristi Puiu), „Dincolo de calea ferată” (Cătălin Mitulescu), „Cinema, mon amour” (Alexandru Belc), „Rețeaua” (Claudiu Mitcu). „Noiembrie” este primul său film în calitate de regizor și scenarist.
Filmul este o producție independentă 100% semnată de WeAreBasca. Producători: Claudiu Mitcu, Robert Fița, Ioachim Stroe.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu