Filmul „Poziția copilului” se lansează pe DVD



Cel mai de succes film românesc din ultimul deceniu, „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, va fi disponibil pe DVD începând de joi, 19 septembrie. Lansarea oficială va avea loc la World Trade Center - Hotel Pullman / Sala New York, pe 19 septembrie, de la ora 19.00. La eveniment vor lua parte regizorul Călin Peter Netzer, actorii Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Ilinca Goia, Natașa Raab, producătoarea Ada Solomon și membri ai echipei.
DVD-ul primului lungmetraj românesc premiat vreodată cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin, desemnat să reprezinte România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, conține un making of al peliculei, scene inedite, care nu au rămas în varianta finală, precum și înregistrarea ceremoniei de decernare a premiilor de la Berlin. DVD-ul va putea fi găsit în rețeaua de librării Cărturești, Humanitas, Librarium Bastilia, precum și la Librăria „Anthony Frost” din Capitală.
 
Poziția copilului” a avut un traseu spectaculos în cinematografele din România, menținându-se pe primele poziții în box office-ul autohton. Până în prezent, a avut peste 115.500 de spectatori la cinema și încasări de 1.241.939 lei.
 
Filmul are distribuitor în peste 20 de teritorii, inclusiv Mexic, Brazilia, Japonia, Taiwan, Australia și Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Norvegia, Danemarca, Grecia, Franța, Benelux, Italia, Spania. Distribuitorul internațional Beta Cinema negociază în prezent pentru Statele Unite, China și țările din Orientul Mijlociu. Recent, „Poziția copilului” a fost proiectat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, în secțiunea Contemporary World Cinema, în prezența regizorului Călin Peter Netzer și a producătoarei Ada Solomon.
 
Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer.
 
Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu, Vlad Ivanov și Tania Popa.
 
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=ZtoCo9pJ2yU
 
„Poziţia copilului” este o producţie Parada Film în co-producţie cu Hai Hui Entertainment, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, al Programului MEDIA al Uniunii Europene, Odyssey Communication, BV McCann Erikson, Real Top Media, Etno Media, Teleclub, BMW Motor AG, Soti Cable Neptun, ThomasVille, Roma 62, cu participarea HBO România.

0 comentarii: