Palatul de Justiție a fost arhiplin la concertul extraordinar oferit de Pinchas Zukerman
La evenimentul organizat în cadrul Bucureștiului Creativ, oferit de către Ministerul Justiției, cu spirijinul Ţuca Zbârcea & Asociaţii s-a aflat în public inclusiv Premierul României, Victor Ponta.
O premieră în lumea judiciară surprinzătoare pentru mulți a avut loc aseară, de la ora 20.00, la Palatul de Justiție din București: în cadrul conceptului Bucureștiul Creativ al Festivalului Internațional “George Enescu”, trioul Pinchas Zuckerman, Amanda Forsythşi Angela Cheng au susținut un concert extraordinar pentru practicanții meseriilor juridice.
În public s-au aflat Premierul României, Victor Ponta, Ministrul Educației, Remus Pricopie, Mihnea Costoiu, Ministrul Cercetării, precum și alți oficiali.
“Ideea de a introduce Palatul de Jutiție pe agenda Festivalului George Enescu a pornit de la dorința noastră de a asocia două simboluri cu încărcătură puternică, dar foarte diferite ale societății românești: Festivalul Enescu, un proiect de succes în plan național și internațional, și Justiția care trebuie să-și recâștige încrederea societății românești și nu numai”, a declarat pentru presă Robert Cazanciuc, Ministrul Justiției.
“Concertul extraordinar oferit de Ministerul Justiţiei este special din mai multe considerente: el este găzduit pentru prima oară într-o clădire – reper istoric pentru sistemul judiciar român şi totodată reprezintă o premieră pentru profesioniştii dreptului. Am ales să susţinem acest proiect deoarece valorile noastre sunt reprezentate de sprijinirea talentului artistic şi a creativităţii, de susţinerea performanţei exprimate sub orice formă şi în orice domeniu. Salutăm iniţiativa ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, care, prin asocierea cu un festival de anvergura “George Enescu” a transmis un mesaj puternic, acela că justiţia are nevoie de viziune, performanţă şi credibilitate”, a explicat Gabriel Zbârcea, Managing Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Despre interpretarea trio-ului Pinchas Zuckerman, Amanda Forsythşi Angela Cheng povestește criticul muzical Sabina Ulubeanu: “În sonata pentru vioară și pian în în Sol Major K 301 de W. A. Mozart am admirat finețea frazării violonistice, sunetul inconfundabil al lui Zukerman fiind dublat de precizia atacului pianistic, subliniat poate cu fermitate suplimentară în contextul unei acustici plină de provocări pentru relevarea armoniilor mozartiene”.
Pinchas Zukerman este, de mai bine de patru decenii, un fenomen în lumea muzicii, fiind respectat deopotrivă ca violonist, violist, dirijor, pedagog şi muzician de cameră. De-a lungul anilor, a colaborat cu cele mai mari orchestre ale lumii: Orchestra Filarmonică din Israel, Orchestra Simfonică a Teatrului Maarinsky, Orchestra Monte Carlo, Filarmonica Cehă, Orchestra de Radio Bavareză, Orchestra Festivalului Miyazaki şi Orchestra Teatrului San Carlo din Napoli etc.
Născut în Tel Aviv în 1948, Pinchas Zukerman a ajuns în America în 1962, pentru a studia la prestigioasa Juilliard School. Pinchas Zukerman a primit Medalia Artelor, Premiul Isaac Stern pentru excelență în domeniul artistic și a fost numit Mentor Rolex. Discografia sa conține peste 100 de titluri și i-a adus 21 de nominalizări la premiile Grammy și două premii.
Informații suplimentare:
Bucureștiul creativ este un concept care își propune să transforme Capitala într-un spațiu magic, al creativității și valorii, al muzicii și al artei urbane. Este pentru prima dată când uneveniment cultural internațional detalia Festivalului Internațional “George Enescu” capătă o asemenea dimensiune, prin intermediul unei olimpiade culturale care se desfășoară în același timp cu Festivalul, în spații publice importante din Capitală, reunind peste 30 de proiecte, expoziții, instalații și happening cu intrarea liberă.
Apelul de proiecte pentru Bucureștiul Creativ a fost lansat pe 30 iunie și a fost deschis până pe 25 iulie, iar proiectele selectate acoperă o paletă largă, din toate sferele publice: artiști independenți, ONG-uri, companii, dar și mari instituții ale statului.
Cel mai important eveniment cultural internațional organizat de România, Festivalul “George Enescu”, se desfășoară între 1 și 28 septembrie 2013, în București și în mai multe orașe din țară. Festivalul aduce pe scenele românești unii dintre cei mai mari artiști ai momentului, de la pianistul și dirijorul Daniel Barenboim la pianista fenomen Yuja Wang, alături de orchestre de top, cap de afiș oriunde în lume – Staatskapelle Berlin, Royal Concertgebouw Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra. Festivalul “George Enescu” este singurul eveniment unde pot fi urmăriți, cu această densitate, pe scenele românești, timp de o lună, cei mai performanți muzicieni contemporani.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu