Thriller-ul politic "Closed Circuit", în avanpremieră la Cinepolitica Extra Time

Între 23 și 25 septembrie, la Cinema Elvire Popesco din București, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica își așteaptă spectatorii la Cinepolitica Extra Time, un eveniment „off-season” cu câteva filme pe teme politice, unele în premieră în România.
Dacă în deschidere, pe 23 septembrie, va rula un documentar despre un caz controversat în Statele Unite, „The Central Park Five”, în închidere, pe 25 septembrie, de la ora 20.00, spectatorii vor putea urmări în avanpremieră „Conspirația”/ „Closed Circuit”, un thriller incitant regizat de John Crowley.

În „Conspirația”, un caz internaţional de terorism îi aduce laolaltă pe doi foşti iubiţi – interpretați de Eric Bana și Rebecca Hall - care ajung să fie avocaţi ai apărării într-un proces intentat unui terorist. Cei doi îşi vor vedea curând vieţile puse în pericol, iar limitele loialității și rezistenței lor vor fi testate. Scenariul îi aparține lui Steve Knight, scenaristul lui „Dirty Pretty Things” și „Eastern Promises”, iar regia este semnată de John Crowley („Boy A”). Filmul are o distribuție selectă: alături de Eric Bana și Rebecca Hall apar Ciårán Hinds, Riz Ahmed, Anne-Marie Duff, Kenneth Cranham, Denis Moschitto, Julia Stiles şi Jim Broadbent.

Ziua de marți, 24 septembrie, este rezervată pentru două dintre filmele care au avut impact la ediția din primăvară a Cinepolitica. De la 18.00, spectatorii pot vedea „Examenul” / „A vizsga”, în regia lui Péter Bergendy, un thriller despre spionii maghiari care, după revoluţia eşuată din 1956, pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de cauza comunistă, au fost nevoiţi să se spioneze şi denunţe între ei. Filmul a câștigat numeroase premii, printre care trofeul Gold Hugo la Festivalul Internațional de Film de la Chicago.
Înaintea filmului „Examenul”, de la ora 17.30, autorul și documentaristul Sorin Ilieșiu își va lansa cartea „Infernul vândut ca Paradis”, în prezența criticului Titus Vîjeu.

De la 20.00, va fi proiectat „The Company You Keep”, filmul pe care Robert Redford l-a regizat la 76 de ani. Tot el deține și rolul principal, alături de nume ca Shia LaBeouf, Julie Christie, Susan Sarandon, Nick Nolte, Brendan Gleeson, Anna Kendrick, Stanley Tucci, Sam Elliott, Terrence Howard, Richard Jenkins și Chris Cooper.
Robert Redford joacă rolul unui avocat văduv, tată al unei fetițe, a cărui viață e complet dată peste cap atunci când adevărata lui identitate e dezvăluită de către un reporter (Shia LaBeouf). Cu decenii în urmă, fusese membru al The Weather Underground, o grupare radicală acuzată de incendieri și crime în timpul protestelor împotriva războiului din Vietnam. De teamă că va pierde tot, acesta fuge în căutarea celui care i-ar putea curăța numele și trecutul. 



Evenimentul Cinepolitica Extra Time se va deschide luni, 23 septembrie, de la 20.00, cu premiera „The Central Park Five”/ „Cei cinci din Central Park”, un documentar intens și provocator regizat de Ken Burns, Sarah Burns și David McMahon, care arată cum a fost posibil ca patru tineri afro-americani și un hispanic să fie închiși pe nedrept pentru violarea unei femei în Central Park din New York, în aprilie 1989. Prilej de dezbatere va fi și documentarul care precede proiecția lui „The Central Park Five”, de la ora 18.00 - „Tot ceea ce sclipește” / „All That Glitters”, în regia lui Tomaš Kudrna, despre soarta unor săteni din Kîrgistan care se confruntă cu tonele de cianuri ale unei mini de aur exploatate de o firmă canadiană.

„Closed Circuit” va intra în cinematografe în luna octombrie, distribuit de Ro Image 2000.

Evenimentul Cinepolitica Extra Time este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.
Site oficial: www.cinepolitica.ro
Facebook: https://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Parteneri media: Realitatea TV, Radio Guerilla, Șapte Seri, realitatea.net, Ziare.com, Cinemagia.ro, CinemaRx.ro, Port.ro, Hotnews.ro, Studentie.ro, Ziarul Ring, Observator Cultural, Liternet.ro, Urban.ro, Filmreporter.ro, KoolHunt.ro, Orasulm.eu, Cinefan.ro, Chestii urbane, Cooperativa Urbana, BlogdeCinema.ro

0 comentarii: